Imaginile impactului sunt uluitoare. Taxi-ul condus de bărbat este izbit violent de lateral de maşina fostului aptron. Autoturismul lovit s-a răsturnat. Martorii au sărit să-i dea bărbatului o mână de ajutor. Omul era în stare de şoc.
„A intrat în mine, bă, m-a făcut praf. Sunaţi la Salvare. Aţi văzut cum s-a întâmplat”, a spus victima accidentului imediat dup impact.
O ambulanţă l-a preluat pe şofer şi l-a dus la spital, unde a fost diagnoticat cu traumatism cranian minor, contuzie lombara şi contuzie de gleznă. Când şi-a revenit din şoc, şoferul a povestit ce s-a întâmplat. „Fostul meu patron m-a şicanat în trafic, am pus frână am încercat să-l evit de câteva ori. Când am ajuns în dreptul lui, m-a lovit in plin. A accelerat pânî m-a înfipt într-un stâlp”, a povestit George Crivăţ.
Înregistrarea a ajuns în posesia poliţiei, care a deschis o anchetă. Şoferul susţine că este victima unei răzbunări a fostului patron pentru că renunţase de curând la slujba de la firma lui. Agresorului i s-a întocmit dosar penal.