„Este primul an în care, începând din luna septembrie, va fi finanțat învățământul particular acreditat, învățământul obligatoriu. Este vorba de o alocare (la rectificarea bugetară — n.r.) de 32,6 milioane de lei pentru ce a mai rămas din anul 2015. Acest lucru rezolvă aplicarea unei prevederi a legii care funcționează din anul 2011 și care a fost prorogată, învățământul obligatoriu este obligatoriu pentru toți copiii, nu numai pentru cei din instituțiile de învățământ preuniversitar de stat„, a afirmat ministrul Educaţiei, potrivit Agerpres.
Oficialul a adăugat că în urma acestei măsuri vor scădea taxele în învățământul particular obligatoriu, dar acest lucru va fi decis de instituțiile respective.