Breaking
News
Andrea Miklos, în vârstă de 16 ani, a făcut o cursă a turului de stadion excelentă, impunându-se clar, cu aproape o secundă și jumătate în fața principalelor ei urmăritoare, medaliata cu argint Yasmin Giger (Elveția) — 55″02/100 (Personal Best) și Katarina Sekulic (Serbia) — 55″09/100, medaliată cu bronz.
Andrea Miklos, care a venit în capitala Georgiei de la Mondialele pentru cadeți de la Cali, a trecut cu bine și proba de foc a competițiilor puternice consecutive, îmbunătățindu-și de la un concurs la altul performanțele. Cu titlul ei, totalul României la Tbilisi este de 5 medalii, dintre care 3 de aur și 2 de argint, bilanț care urcă, deocamdată, țara noastră pe un remarcabil loc 10 pe națiuni.