Minivacanţa de 1 Mai, între litoralul românesc şi cel bulgăresc. Vezi ofertele agenţiilor

Anul acesta, costurile minivacanţei de 1 Mai nu au crescut cu mult faţă de anul trecut, potrivit agenţilor de turism. Românii vor să-şi petreacă zilele libere atât pe litoralul românesc, cât şi pe cel bulgăresc. De asemenea, agenţiile de turism spun că numărul turiştilor va fi mai mare anul acesta, raportat la 2011.
Nicu Stan
09 apr. 2012, 07:58
Minivacanţa de 1 Mai, între litoralul românesc şi cel bulgăresc. Vezi ofertele agenţiilor

Cei care vor petrece organizat de Ziua Internaţională a Muncii, adică vor apela la o agenţie de turism pentru cumpărarea unui minisejur, vor avea surpriza plăcută să constate că tarifele nu au crescut faţă de cele de anul trecut. „Preţurile pentru vacanţa de 1 Mai se menţin la nivelul celor de anul trecut şi în ultimul timp”, a spus, pentru RTV.NET, Marius Berca, director de marketing la agenţia Christian Tour. Cele mai căutate oferte de 1 Mai sunt cele de pe litoral, atât pentru cel românesc, cât şi cel al vecinilor bulgari. „Majoritatea turiştilor sunt interesaţi de oferte pe litoralul românesc”, a spus Marius Cârlan, director al agenţiei Europa Travel.

Oferte pentru litoralul românesc

Europa Travel propune celor care preferă litoralul românesc oferte pentru Eforie Nord şi pentru staţiunea Olimp. Două nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, la un hotel de trei stele în Eforie Nord costă de la 120 de lei de persoană. În staţiunea Olimp, trei nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, la un hotel de patru stele costă de la 216 lei de persoană.

„În perioada 26 aprilie-2 mai, avem oferte pe litoralul românesc în staţiunea Mamaia la hotelul Malibu de patru stele. Aici, tarifele sunt diferenţiate, în funcţie de câte nopţi doresc turiştii să stea. Pentru două nopţi de cazare, cu mic dejun inclus, se plăteşte de la 570 de lei pentru cameră dublă standard, pentru trei nopţi, tariful este de la 780 de lei în cameră dublă, iar pentru patru nopţi, de la 1.020 de lei camera”, a spus Marius Berca.

Oferte la munte

Nu toţi turiştii solicită pachete la mare. Mulţi români îşi petrec minivacanţa de 1 Mai la munte, în Sinaia, Buşteni sau Predeal. „Patru nopţi de cazare cu mic dejun la un hotel de patru stele în Sinaia costă 490 de lei de persoană. Trei zile costă 390 de lei de persoană, iar pentru două nopţi de cazare se plăteşte 280 de lei de persoană. În acelaşi preţ, turiştii beneficiază şi de un dejun la terasă”, potrivit Europa Travel. Cazarea de 1 Mai în Buşteni costă 370 de lei de persoană pentru patru nopţi, cu mic dejun inclus, în timp ce în Predeal, tot pentru patru nopţi de cazare, cu mic dejun, preţul este de 300 de lei de persoană.

1 Mai bulgăresc

Dintre turiştii care vor să meargă peste graniţe de 1 Mai, cei mai mulţi vor să meargă pe litoralul bulgăresc, pentru că este mai aproape. „Avem oferte de 1 Mai doar pentru destinaţiile externe, iar majoritatea turiştilor îşi iau o minivacanţă de patru zile în Bulgaria. Tariful pentru staţiunea Sunny Beach în hotel Trakia Plaza porneşte de la 26 de euro de persoană, în regim all inclusive”, a precizat Mariana Iancu, agent turism Pegas Holiday. Potrivit Christian Tour, în staţiunea Nisipurile de Aur, o noapte la Hotel Viva Club de patru stele costă de la 31 de euro de persoană în cameră dublă, în regim all inclusive.

1 Mai departe de casă

Există şi români dispuşi să călătorească distanţe mai lungi. Unii dintre aceştia aleg Turcia. „La Kusadasi, o noapte de cazare all inclusive costă de la 28 de euro de persoană, condiţia fiind ca sejurul să fie de minim trei nopţi în perioada 28 aprilie–3 mai”, a mai spus Mariana Iancu. Cei care au concediu prelungit de 1 Mai pot alege Grecia. „Pentru şapte nopţi de cazare la vilă de trei stele se plăteşte de la 49 de euro de persoană, iar dacă se alege şi transportul cu autocarul din Bucureşti, se mai adaugă 55 de euro de persoană”, a spus Marius Berca.  De asemenea, cei care vând pachete turistice se aşteaptă la vânzări mai bune decât anul trecut. „Vânzările pentru pachetele turistice de 1 Mai sunt mai mari cu aproximativ 10-15% faţă de anul trecut”, a explicat Marius Berca.

DailyBusiness
ATENȚIE, UE! Un acord riscă să se prăbușească, iar pierderile ar fi devastatoare!
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Ce ambalaje poți returna, de fapt, la aparatele SGR. Puțini români știau lucrul acesta. Se aplică în magazinele din toată țara
Capital.ro
Putin a dat ordinul ISTORIC. A făcut chiar el anunțul ce a îngrozit planeta: Decizia a fost luată
Playtech.ro
2025, anul marilor realizări pentru aceste zodii. Scapă de ghinion, le merge pe toate planurile
DailyBusiness
Cine va primi tichete sociale de sărbători. Distribuirea începe pe 9 decembrie
Adevarul
Concluzia sumbră a fostului comandant suprem al armatei ucrainene, după ce Coreea de Nord s-a implicat în război
wowbiz.ro
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Ego.ro
Ce făcea Mihaela, partenera lui Silviu Prigoană, în timp ce el se stingea din viață
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu Prigoană: 'Eram DISPUSĂ!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Complet interzis la TV și internet în România. Legea intră în vigoare mâine la ora 07:00
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
substantial.ro
OMS menține alerta: Epidemia de Mpox continuă să fie o urgență de sănătate publică
MediaFlux
S-a TERMINAT! România E COMPLET în SPAȚIUL SCHENGEN de la 1 ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Adolescenții și tentațiile interzise: care este drogul preferat al elevilor bucureșteni