S-a început urmărirea penală în cazul accidentului aviatic de la Brăila

Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați au început urmărirea penală pentru vătămare corporală din culpă și nerespectarea îndatoririlor personalului aviatic, conform art. 196 Cod penal și art. 98 Codul aerian al României, în legătură cu accidentul aviatic petrecut sâmbătă în localitatea brăileană Stăncuța, în care au fost implicate două persoane, una fiind decedată.
Iulian Tudor
02 aug. 2015, 14:00
S-a început urmărirea penală în cazul accidentului aviatic de la Brăila

Potrivit procurorului general adjunct Virgil Luparu, mecanicul de bord, care se află internat la Spitalul Județean din Brăila, a fost audiat, acesta povestind că, în timp ce se afla în aer, avionul a intrat într-un viraj necontrolat din cauza vântului, care a condus la prăbușirea aeronavei.

„Persoana vătămată, supraviețuitorul, a relatat că în timp ce se aflau în aer avionul a intrat într-un viraj necontrolat din cauza vântului care, ulterior, a condus la prăbușirea aeronavei”, a precizat, duminică, Virgil Luparu.

PRIMELE DATE din ANCHETA în cazul avionului prăbuşit la Brăila. DECLARAŢIILE copilotului

Procurorul a adăugat că, din ce i s-a comunicat verbal, raportul medico-legal referitor la victima accidentului arată că, după prăbușirea avionului, pilotul avea politraumatisme provocate de fracturile suferite în urma prăbușirii avionului. Urmează ca în funcție de raportul medico-legal amănunțit, care va fi trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, să se stabilească toate circumstanțele decesului.

Totodată, Virgil Luparu nu a putut încă să se pronunțe cu privire la ipoteza legată de posibila blocare a manșei avionului, spunând că prăbușirea a condus la distrugerea acesteia.

Totuși, epava avionului prăbușit a fost ridicată, duminică, de la Brăila de specialiștii Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile (CIASAC), care vor stabili, la București, dacă prăbușirea avionului s-a produs dintr-o eroare umană sau dintr-o defecțiune tehnică a avionului.

„Aeronava a fost ridicată de către specialiștii din cadrul CIASAC. Aceștia, alături de Parchetul Curții de Apel Galați, au și desfășurat investigații la fața locului. Urmează a fi efectuată o expertiză cu privire la această aeronavă”, a precizat Virgil Luparu.

Sâmbătă, la o orezărie din localitatea Stăncuța s-a prăbușit un aeroplan care efectua lucrări de erbicidare. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a pilotului, Costică Vâlcu, de 59 ani, și rănirea mai ușoară a mecanicului de bord, Viorel Franț, 59 ani.

Pilotul urma să fie transportat cu un elicopter SMURD Galați la Spitalul Floreasca din București, însă acesta a intrat în stop cardio-respirator și, în ciuda eforturilor de resuscitare, și-a pierdut viața. Costică Vâlcu era pilot cu o vastă experiență, având peste 6.000 de ore de zbor.

DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Andreea Esca a întors toate privirile, cu o rochie cu un decolteu îndrăzneț! A prezentat o gală caritabilă – FOTO
Fanatik.ro
Ingredientul pe care să-l pui în salata de boeuf dacă vrei să nu-ți pice greu. Îi va da și un gust mai bun
Capital.ro
Demisie! Cutremur în România în cursa prezidențială: Mi-a fost bine acești 10 ani
Playtech.ro
Avea doar 26 de ani și a murit înainte de Crăciun! Cine era Alexandru
DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Adevarul
NATO ar învinge Rusia în câteva luni, dar ar plăti un preț mare. Care sunt riscurile
wowbiz.ro
Raluca Pastramă, însărcinată după divorțul de Ibrahim Ibru?! „Emoții multe, de toate felurile”
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Taxele și impozitele, în 2025. Veste mare pentru milioane de români
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
Le-ai văzut? Ele sunt cele două surori de 13 și 15 ani din Mehedinți care au dispărut de acasă în prag de sărbători! Familia le caută cu disperare
Cancan.ro
Un cântăreț celebru, iubit de români, este prins într-un scandal uriaș! Fiul secret face dezvăluiri scandaloase: ”Când m-am născut, mama avea 15 ani, iar el 22!”
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu aruncă bomba. Complotul a fost pregătit: „Am devenit un...”
StirileBZI
Curtea Constituțională a decis impozitarea pensiilor cu 10%!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Alex a pierit în cumplitul accident din Gorj, la doar 26 de ani. Tânărul conducea chiar dacă avea permisul suspendat
substantial.ro
Donald Trump redeschide subiectul achiziționării Groenlandei
MediaFlux
Românii se vor bucura de o nouă majorare la pensie, chiar după sărbători. Lista veniturilor începând cu ianuarie 2025
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Orașul în care ninge toată săptămâna. Crăciun cu ciclon!