„Numărul de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 4 august 2015 este de 18.276.285, cu 6.768 mai mulţi faţă de ultima informare publică realizată de Autoritatea Electorală Permanentă pe această temă, din data de 13 iulie 2015, când numărul alegătorilor înscrişi era de 18.269.517”, se arată într-un comunicat transmis de AEP.
Registrul electoral este un sistem informatic naţional de înregistrare şi actualizare a datelor de identificare a cetăţenilor români cu drept de vot şi a informaţiilor privind arondarea acestora la secţiile de votare. Acesta este structurat pe judeţe, municipii, oraşe, comune, pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară.
Persoanele autorizate să efectueze operaţiuni în Registrul electoral cuprinzând cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în ţară sunt primarii sau persoanele desemnate de către primari, prin dispoziţie, conform legii.