Două cazuri de dispariţie au fost semnalate în Costineşti, iar un turist s-a înecat la Olimp, în timp ce alte două persoane care s-au îndepărtat de ţărm plutind pe o saltea pneumatică, la 2 Mai, sunt în curs de salvare.
În primul caz, angajații Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Poliția și Jandarmii au demarat cercetări pentru găsirea a doi turiști care au plecat la plajă, în Costinești, și, de mai multe ore, nu au mai fost văzuți de nimeni. Prietenii acestora i-au căutat atât în camera de hotel cât și în stațiune, iar scafandrii ISU încearcă să afle dacă au intrat în mare sau au plecat la plimbare. In plus, polițiștii încearcă să afle cine i-a văzut ultima dată pe cei doi.
Reamintim că un caz similiar a avut loc în urmă cu câteva zile, când autoritățile de pe litoral au început cercetări pentru salvarea unui turist dispărut. După câteva ore, bărbatul a fost găsit… în camera de hotel. De altfel, prietenii celor doi dispăruți în cursul zilei de astăzi speră ca istoria să se repete și să-i găsească pe cei doi vii și nevătămați.
În stațiunea 2 Mai, o acțiune de salvare a două persoane care au ieșit în lagul mării pe o saltea pneumatică şi s-au îndepărtat de ţărm este în curs.