Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naționale Poșta Română (CNPR), una dintre polițe acoperă cheltuielile de deces sau invaliditatea permanentă, iar cea de-a doua reprezintă o asigurare facultativă a locuinței, informează Agerpres.
Noile produsele sunt oferite în peste 200 de birouri de asigurări ale PRBA din mediul urban, precum și la ghișeele oficiilor poștale din restul țării.
Prima poliță dezvoltată de PRBA funcționează ca ajutor de înmormântare și acoperă atât decesul, cât și invaliditatea permanentă. În prezent, bugetul asigurărilor sociale de stat oferă o indemnizație de 2.415 lei ca ajutor de înmormântare, dar suma nu acoperă cheltuielile necesare în astfel de situații, estimate la aproximativ 4.000 de lei. Astfel, în schimbul unei prime anuale de 50 de lei, persoana desemnată de asigurat va primi o indemnizație de 2.000 de lei dacă se află într-una dintre situațiile menționate.
În același timp, polița ‘Căsuța Poștală’, cel de-al doilea produs dedicat, este o asigurare de tip „property” și este independentă de cea obligatorie pentru locuință. Riscurile asigurate includ incendii, explozii, inundații casnice, pagube provocate de trăsnet, căderi de grindină sau de zăpadă, accidente auto și altele. Prima de asigurare este de 50 de lei pe an, iar suma asigurată este de 5.000 de lei la prim risc, cu o sub-limită de 1.000 de lei răspundere față de terți. Această poliță poate fi încheiată doar în condițiile existenței poliței obligatorii (PAD), așa cum prevede legea.
„În urma răspunsului primit din partea clienților tradiționali ai Poștei Române, decizia de încheiere a unei polițe de asigurare a locuinței a fost influențată de adăugarea unor riscuri frecvente.
Pentru mediul urban, este vorba despre scurgerea accidentală a apei din conductă, din cauza faptului că cei mai mulți pensionari locuiesc în imobile ale căror instalații de apă sunt învechite. Pentru mediul rural se dorește acoperirea riscului căderilor de grindină, ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme care au afectat o mare parte a țării în acest an’, se notează în comunicatul citat.
PRBA intermediază asigurări generale, de la RCA la polițe de sănătate. În acest moment, PRBA oferă servicii de asigurare în oficii poștale cu birouri dedicate — aflate în București și în orașele reședință de județ — dar și în oficii partajate, unde alături de serviciile poștale, la ghișeu, sunt oferite clienților și servicii de asigurări. Totodată, cei peste 12.000 de factori poștali pot îndruma clienții către produsele, serviciile și punctele acreditate de vânzare ale PRBA.