USL Cluj cere revocarea prefectului pentru că a participat la o şedinţă a PDL

USL Cluj cere ministrului Gabriel Berca revocarea din funcţie a prefectului Florin Stamatian, pe motiv că acesta ar fi participat vineri la o şedinţă a PDL Cluj, încălcând astfel legea.
Romania TV
08 apr. 2012, 14:31
USL Cluj cere revocarea prefectului pentru că a participat la o şedinţă a PDL

Prefectul respinge acuzaţia, spunând că a fost la partid, dar pentru o şedinţă privind Mechel Câmpia Turzii.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, duminică, de USL Cluj, presa locală a relatat că, în cursul serii de vineri, prefectul Florin Stamatian şi-a parcat maşina în curtea în care funcţionează PDL Cluj, după care a urcat la etaj, acolo unde este sediul partidului.

„USL Cluj a luat act de faptul că prefectul Florin Stamatian, înalt funcţionar public, a încălcat prevederile Legii nr. 340/2004 privind Instituţia Prefectului şi a încălcat principiul imparţialităţii, participând la o şedinţă a PDL Cluj. Presa locală a relatat faptul că vineri, 6 aprilie, Florin Stamatian, prefect al judeţului Cluj, nu doar şi-a parcat maşina în curtea în care funcţionează PDL Cluj, dar a şi urcat la etaj, acolo unde acest partid îşi are sediul. „, se arată în documentul citat.

Reprezentanţii USL menţionează că Stamatian ar fi încălcat art. 17 al Legii nr. 340/2004, care arată că „membrii Corpului prefecţilor, respectiv ai Corpului subprefecţilor, sunt datori să se abţină de la orice acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcţie şi societate, precum şi de la participarea la acţiuni politice”.

„Domnia sa pare să fi uitat şi prevederile art 11, al (1) litera b, care prevede faptul că încălcarea art. 17 duce la încetarea de drept a funcţiei de prefect”, se mai arată în comunicatul USL Cluj.

Prefectul Florin Stamatian a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că a fost prezent, vineri, la sediul PDL Cuj, dar nu pentru a participa la vreo şedinţă a filialei de partid, ci pentru o întâlnire legată de situaţia combinatului Mechel Câmpia Turzii.

„Nu am fost la nicio şedinţă a PDL Cluj, ci am avut o întâlnire la sediul filialei cu deputatul Daniel Buda şi cu alte persoane privind situaţia de la combinatul Mechel Câmpia Turzii. Săptămâna viitoare va veni la Cluj unul dintre acţionarii ruşi ai Mechel şi va avea loc o întâlnire la care voi participa şi eu şi am fost să stabilesc detalii despre această vizită şi ce pot face autorităţile locale şi judeţene pentru angajaţii de la Mechel Câmpia Turzii”, a precizat Stamatian.

În presa locală a apărut, vineri, informaţia potrivit căreia maşina prefectului Florin Stamatian a fost fotografiată în curtea unde se află sediul PDL Cluj, iar mai multe persoane l-ar fi văzut pe acesta urcând în cursul serii la etaj, unde se află sediul filialei judeţene.

Florin Stamatian a fost membru al PD, iar între 1997 şi 2004 a deţinut funcţia de vicepreşedinte al PD Cluj şi, ulterior, preşedinte executive al filialei judeţene. Între 2004 şi 2008 a fost consilier local al PD, iar între 2008 – februarie 2009 a fost prim-vicepreşedinte al PDL Cluj. El a demisionat din PDL după numirea sa ca prefect al judeţului Cluj, în februarie 2009.

Prefectul Florin Stamatian a anunţat, recent, că nu va candida la alegerile locale din luna iunie.

DailyBusiness
Ilie Bolojan este noul lider PNL. Ce înseamnă asta pentru clasa politică
Spynews
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024. Toate informațiile despre cariera și familia lui
Bzi.ro
Andreea Marin a dezvăluit ce se întâmplă cu fiica sa, Violeta. Vedeta este copleșită de emoții!
Fanatik.ro
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Capital.ro
Dezvăluire șoc despre Călin Georgescu. Actorul Florin Zamfirescu aruncă bomba: Dispar toate!
Playtech.ro
Cu cine a votat fiica Elenei Lasconi. Ce a declarat tânăra după ce mama ei l-a întrecut pe Ciolacu în turul I de alegeri
DailyBusiness
Marcel Ciolacu și-a dat demisia din PSD: „Voi rămâne interimar până la alegeri”
Adevarul
„Dacă nu găsim acum soluții și pentru electoratul anti-sistem, va fi și mai rău la viitoarele alegeri”. Avertismentul unui expert în comportament electoral
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit din nou? Ce au făcut cei doi la câteva zile după scandalul de la vila afaceristului
Spynews
Iulia Vântur, imagine emoționantă alături de tatăl iubitului ei, Salman Khan. Ce relație apropiată are cu Salim Khan | FOTO
Evz.ro
Zodiile care vor primi o nuia de la Moș Nicolae. N-au fost cuminți în ultima vreme
Ego.ro
Dacă Elena Lasconi iese președinte, cum s-ar numi soțul ei? Prima Doamnă este Carmen Iohannis acum
Prosport.ro
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
kanald.ro
Cod galben de ceață în România! Ce zone sunt vizate de avertizarea meteorologică
Cancan.ro
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Viața la bloc 2024. Termen limită pentru proprietarii de apartamente. Asociația de proprietari poate refuza
StirileBZI
Guvernul ar putea să scadă facturile românilor la căldură! Peste două treimi dintre români ar fi de acord
Prosport.ro
FOTO. Milionarul se însoară cu nepoata fostei soții. Cum arată femeia care i-a luat mințile
stirilekanald.ro
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
substantial.ro
Călin Georgescu câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale din România
MediaFlux
CĂLIN GEORGESCU, DAT AFARĂ din PARTID! Șocant de a FĂCUT
Shtiu.ro
Cele mai bune glume după deliranta victorie a lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale
Puterea.ro
Angajaţii unei companii de stat au încasat salarii restante de aproape 30 de milioane de euro