Familia lui Hardy cere statului român daune de 1,5 milioane de dolari

Preşedintele FR Baschet, Carmen Tocală, a declarat duminică că familia baschetbalistului Chauncey Hardy, ucis în toamna anului trecut într-un club din Giurgiu, s-a constituit în parte civilă şi ar vrea să ceară daune statutului român şi învinuitului de circa 1,5 milioane de dolari, informează adevarul.ro.
Romania TV
08 apr. 2012, 15:13
Familia lui Hardy cere statului român daune de 1,5 milioane de dolari

„Ştiam că familia lui Hardy s-a constituit în parte civilă, la puţin timp după petrecerea tragediei. Am înţeles că vor cere daune materiale statutului român, pentru culpa medicală, dar şi învinuitului, de vreo 1,5 milioane de dolari. Mă aşteptam să nu se oprească din acţiuni, în ancheta paralelă din SUA e implicată şi CIA, iar avocaţii sunt un român şi un american. Doamna Hardy m-a sunat cu rugămintea să preia federaţia noastră cheltuielile avocăţeşti, dar este exclus ca federaţia să facă aşa ceva”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Baschet.

 Potrivit aceteia avocaţii familiei Hardy au făcut referire la protecţia jucătorului.

“Să nu uităm că jucătorii de la Giurgiu ieşiseră din hotel pe la 1 noaptea. Erau în afara programului de echipă. Din ce ştiu, la Giurgiu, ca şi la mai toate cluburile din Divizia A, exista un Regulament de Ordine Interioară. Acestea se anexează contractelor şi se semnează de către jucători şi sunt confidenţiale, la fel ca şi contractul. Nu ştiu dacă Hardy a avut semnat acest regulament, dar ştiu că exista. Situaţia e cumva ca şi cu un muncitor de pe şantier, care semnează protecţia muncii, iar în afara orelor de program, seara de exemplu, merge pe şantier şi păţeşte ceva. Cine poartă vina?”, a declarat Tocală.

Spynews
Cum arată casa prezentatorului de la Insula Iubirii. Radu Vâlcan și Adela Popescu au finisaje premium și au dat pe o baterie de baie 8000 de lei
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Care sunt, de fapt, diferențele între diabetul de tip 1 și cel de tip 2. Când trebuie să mergi la medic
Capital.ro
Viktor Orban a anunțat din România. Ungurii, obligați să recunoască: România e cea mai importantă
Playtech.ro
Gest superb! Cum a ”salvat-o” Nadia Comăneci pe Serena WIlliams la ceremonia JO de la Paris
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Viața de playboy a lui Petru Groza, în anii '50. Se fălea cu amantele de lux: „Îmi permit să fiu necredincios, dar numai cu ceva mai tânăr”
Spynews
Am aflat cine este noul iubit milionar al Emei Uta! Și-au dat întâlnire în mare secret la Mykonos | EXCLUSIV
Spynews
Bella Santiago a fost jefuită! Hoții i-au furat banii strânși în câteva luni. Artista a povestit totul, la Știrile Antena Stars |VIDEO
Evz.ro
„Profeția” fostul președinte Gerald Ford despre prima femeie în fruntea Americii
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4 zile libere în august 2024
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
UE a dat ordin. Se introduce un nou CARD. România va fi obligată să îl folosească
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Noi imagini și mărturii despre prăbușirea dronelor rusești lângă Plauru
MediaFlux
TRUMP ÎNCEPE RĂZBOIUL dacă ajunge PREȘEDINTE: VA FI ȘTEARSĂ de pe HARTĂ
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!