Cezar Preda: Toată lumea avea senzaţia că nu te puteai juca cu Băsescu. Mai DUR este Iohannis

Vicepreşedintele PNL Cezar Preda (ex-PDL) spune că liberalii vor să ajungă la putere prin alegeri şi nu "prin combinagii și combinații", iar preşedintele Klaus Iohannis "va face orice e legal și constituțional ca PNL să ajungă la guvernare". Preda a făcut şi o comparaţie între Iohannis şi Traian Băsescu. spunând că, în ciuda a ceea ce se spune, actualul preşedinte este "mai dur" decât fostul şef al statului. 
Ionela Marcu
13 aug. 2015, 13:12
Cezar Preda: Toată lumea avea senzaţia că nu te puteai juca cu Băsescu. Mai DUR este Iohannis

Vicepreşedintele PNL Cezar Preda a comentat, într-un interviu pentru replicaonline.ro, scenariul fostului preşedinte Traian Băsescu potrivit căruia, în Toamnă, PSD va fi în opoziţia, iar PNL şi UNPR la guvernare.

„Eu am fost un om destul de aproape de președintele Traian Băsescu și, prin declarația pe care a făcut-o domnia sa, i-am recunoscut stilul.. ceea ce cred că nu înțelege domnia sa sau nu vrea să înțeleagă, este că stilul s-a schimbat. E drept, dacă dânsul era, în combinațiile pe care le făcea cu mare plăcere și cu mare dexteritate, ăsta era un scenariu.

Semnalul pe care îl dă noul PNL, sub conducerea celor doi co-președinți și sub tutela președintelui Klaus Iohannis, este o altă abordare.

Noi nu abordăm prin combinagii și prin combinații, noi vrem să ajungem la putere prin alegeri. Este cel mai solid vot de a guverna, înseamnă că ai o credibilitate pe care ți-o încredințează votul. E posibil să ajungi la guvernare din ceea ce înseamnă frământarea PSD, care se dezintegrează pe zi ce trece, cu aripi, cu anumite atitudini care, iată, dorința de a fi și de stânga și de dreapta în același timp, a fura un Cod Fiscal făcut de liberali și a-l pune în aplicare crezând că liberalii vor înghiți gălușca… ceea ce am și făcut, am votat că nu aveam ce să facem, era al nostru, dar imediat l-au dublat cu măsurile astea populiste, pe care le face stânga când împarte bunăstarea… iată, stilul ăsta, îi poate duce în colaps în toamna asta și e posibil să asistăm la o formare de o nouă majoritate. (…) Eu cred că ambele scenarii sunt posibile, nu le-a descoperit Traian Băsescu, dar nu cred că se va face în stilul Traian Băsescu”, a spus Cezar Preda.

CITEŞTE ŞI UNPR este pe „cai mari”. Marian Petrache (PNL): „Mi se pare ceva CIUDAT… Aici sunt jocuri politice”

Liberalul a arătat, în acest context, că preşedintele Klaus Iohannis, în ciuda a ceea ce se spune despre acesta, este, în opinia sa, „mai dur” decât Traian Băsescu

„Domnul Iohannis, oricât ar încerca media și comentariile politicienilor, a-l duce în aceeași zonă de a face politică cu ce a fost domnul Traian Băsescu, domnul Ion Iliescu, este eronată, pentru că are alt stil. Întâlnirile mele personale cu domnia sa, dinainte de a fi președinte, erau foarte riguroase, în sensul că ce a spus că face, a făcut.

La domnul Iohannis ați observat o chestiune destul de criticată și comentată, când a spus că vrea un guvern, nu al lui, ci cel care i-a spus lui când l-a sprijinit la președinție, că are un program. I-a convenit programul. Zice că acest program al nostru e bun pentru români. Va face orice e legal și constituțional ca PNL să ajungă la guvernare.

Am să vă spun un lucru: toată lumea a avut senzația că cu Traian Băsescu nu te puteai juca. El era atotștiutor și atotdeținător de putere. Să știți că, din punctul acesta de vedere, mai dur este domnul Iohannis! La domnul Băsescu erau canale, oamenii care îl sfătuiau, la domnul Iohannis nu prea se simte. Adversarii politici îi atacă consilierii, ca și cum consilierii vin în numele domnul Iohannis. Nu e adevărat. Un președinte e președinte și eu cred că domnul Iohannis va fi așa cum l-am văzut noi. Vedem ce va demonstra viitorul”, a declarat Preda. 

 

Spynews
Saveta Bogdan îi duce dorul iubitul său de când a plecat în America. Cum decurge relația lor la aproape 8.000 de km distanță
Bzi.ro
Fiica Andreei Esca a făcut furori pe plajă! Alexia Eram a venit să se împace cu Mario Fresh
Fanatik.ro
Patru zodii sunt lovite de noroc în următoarele 4 zile. Vine cea mai bună perioadă și totul se schimbă în bine în viața lor
Capital.ro
Te ia obligatoriu la război. Legea din România spune clar: Se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani
Playtech.ro
DOLIU imens în Familia Regală Britanică! A MURIT în urmă cu puțin timp, ce tragedie…
DailyBusiness
E ZIUA DECISIVĂ pentru milioane de români! Anunțul momentului
Adevarul
Român stabilit în Spania, surprins de transformarea țării natale: „A ajuns mai bine decât toate suratele ei est europene”
Spynews
Noi informații în cazul Raisei. Familia fetiței ucise de un polițist ar putea rămâne fără despăgubirile de 500.000 de euro dictate de instanță
Spynews
Exclusiv! I-a dat sau nu i-a dat Georgică Cornu o sumă fabuloasă de bani Marinei Almășan în timpul relației lor! Ce spun apropiații celor doi
Evz.ro
Cea mai bună metodă de desfundat scurgerile. Pont de aur pentru orice român de la bloc
Ego.ro
Nu s-au mai putut abține și și-au dat frâu liber sentimentelor, chiar dacă au fost filmați, la Insula Iubirii FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume și-a provocat fanii cu un selfie interzis
wowbiz.ro
Femeia incendiată de soț în fața copiilor a murit! Fiica ei de 9 ani, în stare gravă la spital
Cancan.ro
Anca Țurcașiu, prima reacție după ce CANCAN a surprins-o cu noul iubit. A spus-o public!
Playsport.ro
Ea este femeia care poate lua FCSB de la Gigi Becali: "Inteligență debordantă, poate să țină echipa de acum"
kanald.ro
Pudra de talc, declarată posibil cancerigenă de OMS. În talc a fost descoperit azbest, un mineral toxic și interzis în Uniunea Europeană
Capital.ro
Parcarea este interzisă. Locul în care șoferii nu au voie să parcheze. Accesul este interzis
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Anamaria Prodan, apariție incendiară în costum de baie. Impresara nu are inhibiții la 51 de ani
stirilekanald.ro
Maltratată de iubitul ofițer, Ioana și-a urlat durerea: M-a distrus, nu-l mai... Ce le-a povestit prietenelor
substantial.ro
Lamine Yamal revine la antrenamente după atacul asupra tatălui său
MediaFlux
Mișcare DISPERATĂ a lui TRUMP. Ce a făcut ca să o bată pe Kamala Harris
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...