Reprezentaţi ai EPA (Agenţia de Protecţie a Mediului) din Statele Unite au estimat că popuarea râului Animas, din Colorado, a ajuns la un nivel de trei ori mai mare decât se estimase iniţial, trasnformând culoarea apei în galben-portocaliu, informează bbc.com.
Poluarea râului a fost accidentală. Între substanţele deversate în râu se regăsesc unele extrem de toxice, ca arsenic, cadmiu şi plumb, precizează aceeaşi sursă.
În statele Colorado şi New Mexico s-a declarat stare de urgenţă. De asemenea, localnicii au primit kit-uri de detectare a contaminării apei cu substanţe otrăvitoare.
Peste 1.000 de fântâni au fost afectate de apa contaminată care a afectat peste 160 de kilometri din cursul acestuia, inclusiv în statul vecin, New Mexico.
Navigaţia pe râu a fost interzisă. De asemenea, există riscul ca apa contaminată să infesteze şi Lacul Powell, una dintre principalele surse de apă din regiune.