Autostrada Bucureşti-Ploieşti, singura din România cu 3 benzi pe sens. Cât valorează un kilometru

Autostrada București - Ploiești este singura din România cu 3 benzi pe sens iar valoarea pe kilometru a acesteia este de 8,653 milioane de euro, arată un comunicat al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.
Iulian Tudor
11 aug. 2015, 17:07
Autostrada Bucureşti-Ploieşti, singura din România cu 3 benzi pe sens. Cât valorează un kilometru

Construcția primilor 19,5 kilometri ai acestei autostrăzi a început în 2007 când a fost semnat contractul cu Asocierea Impresa Pizzarotti C SpA — Tirrena Scavi SpA. Până în anul 2015, când a încetat contractul cu asocierea menționată, au fost construiți 16,175 km. Potrivit companiei de drumuri, la o lungime de autostradă de 16,175 km, de 3 benzi pe sens în zona urbană (km 3+325 — km 7+000), respectiv 3 benzi și banda de urgență în zona extraurbană (km 7+000 — km 19+500), valoarea medie pe kilometru de autostradă pe acest tronson este de 34.535.346,61 lei (fără TVA și fără actualizări), ceea ce reprezintă 8.366.120,78 euro, la un curs de 1 Euro=4,128 Lei (medie anuală 2007-2014).

Contractul cu asocierea menționată a încetat, însă, în acest an din cauza imposibilității legale de finalizare a acestuia deoarece în implementarea proiectului au intervenit modificări solicitate de diverse autorități (Primăria Municipiului București, Primăria Orașului Voluntari, Poliția Rutieră) care ar fi determinat modificarea substanțială a valorii contractului, precizează CNADNR. Potrivit sursei citate, pentru acest tronson cuprins între km 0+000 — km 3+325, care se află în prezent în licitație, valoarea estimată a contractului este de 172.920.660,48 Lei fără TVA care include și suma de 22.554.868,76 Lei fără TVA reprezentând cheltuieli diverse și neprevăzute în cuantum de 15%.

‘Astfel, valoarea estimată a lucrărilor din cadrul noului contract este de 150.365.791,72 Lei fără TVA. Astfel, dacă raportăm pur indicativ, valoarea estimată a lucrărilor la o lungime de autostradă urbană de 3,325 km, de 3 benzi pe sens considerând și complexitatea lucrărilor de structuri și noduri rutiere din cadrul contractului, valoarea medie pe km de autostradă în această secțiune este de 45.222.794,5 Lei ceea ce reprezintă 10.049.509,89 Euro, la un curs de 1Euro=4.5 Lei. Valoarea estimată este conform anunțului de participare aferent procedurii de atribuire a contractului. Ținând însă cont de ofertele primite în cadrul acestei proceduri, valoarea la care se va încheia contractul va fi cu siguranță mai mică decât cea estimată. Autostrada București — Ploiești este singura autostradă din România cu 3 benzi pe sens. Orice comparație de preț ar trebui făcută cu o lucrare similară. Dacă luăm în calcul și valoarea maximă estimată pentru cei 3,325 km, la care adăugăm valoarea plătită până în prezent, rezultă că valoarea pe km a autostrăzii este de 8.653.160,21 euro (calculate ca medie ponderată)’, se arată în documentul CNADNR.

Compania de Drumuri precizează, totodată, că în cadrul contractului cu Asocierea Impresa Pizzarotti C SpA — Tirrena Scavi SpA au fost plătiți în total până la această dată 558.609.231,45 Lei (fără TVA și fără actualizări), sumă care include și o serie de lucrări și materiale existente pe secțiunea cuprinsă între km 0+000 și km 3+325, care vor fi puse la dispoziția noului antreprenor. De asemenea, potrivit CNADNR, din toate sumele solicitate în instanță de asocierea menționată, de aproximativ 488 milioane de lei, instanța de judecată a hotărât că antreprenorul este îndreptățit să primească circa 24 de milioane de lei.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
De ce au, de fapt, prosoapele o linie ciudată pe ele. Așa sunt și la hotel, dar și cele pe care le cumperi pentru casă
Capital.ro
Elena Udrea, grațiată?! Anunțul cel mare despre ieșirea din închisoare
Playtech.ro
Vremea se schimbă radical în prima zi de Paște. Vin temperaturi de vară
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Cele trei secrete ale longevității unui medic de 102 ani: „Mănânc un aliment foarte ieftin de la vârsta de 6 ani”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Preparatul cu care dai lovitura de Paște. Face senzație pe orice masă
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Rareș Ion a fost INCINERAT! Ceremonia restrânsă a avut loc în Vinerea Mare, în Capitală: 'Am primit mesaj de la mama lui'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini în fotbal. Marele fotbalist a murit fulgerător: Este imposibil să găsim cuvinte de alinare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Răsturnare în alegeri! S-a aflat în ultimul sondaj!
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Cutiuța muzicală: toaca – sunetul care nu cere aplauze, dar ne răscolește sufletul