INCENDIU la un tren marfar. Aproape 900 de călători, blocaţi în gări

Șase trenuri de călători, dintre care unul internațional, în care se aflau aproape 900 de persoane, au rămas blocate în cursul nopții de marți spre miercuri în mai multe gări din județul Hunedoara, după ce locomotiva unui mărfar a luat foc între stațiile Merișor și Bănița, într-o zonă inaccesibilă intervenției pompierilor militari.
Iulian Tudor
12 aug. 2015, 05:27
INCENDIU la un tren marfar. Aproape 900 de călători, blocaţi în gări

UPDATE. Incidentul de pe calea ferată a blocat circulația feroviară între stațiile Simeria și Petroșani, cinci trenuri accelerat care se îndreptau spre Mangalia, Constanța, Târgu Jiu, Cluj și Simeria și unul internațional, care mergea spre Burgas (Bulgaria), fiind nevoite să aștepte în gările Bretea, Pui, Baru, Crivadia și Petroșani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Pentru stingerea incendiului, pompierii din Petroșani au deplasat la fața locului două echipaje cu două autospeciale cu o capacitate de 5.000 și 9.000 de litri de apă.

„La sosirea la locul intervenției, pompierii au constatat ca incendiul se manifesta într-o zonă inaccesibilă din cauza terenului impracticabil și periculos de la calea de acces până la locul în care se afla garnitura de tren.

Pompierii au adoptat o tactică defensivă prevenind extinderea incendiului”, se arată într-un comunicat al Centrului Județean de Comunicare și Informare Publică Hunedoara.

Astfel, trei trenuri în care se aflau aproximativ 800 de pasageri au fost redirecționate spre litoral pe o rută ocolitoare. Ceilalți pasageri care călătoreau spre Petroșani și Târgu Jiu au fost anunțați prin intermediul polițiștilor, jandarmilor și șefilor de tren despre ceea ce s-a întâmplat, fiind îmbarcați în mijloace de transport în comun și transportați spre destinație.

De asemenea, pasagerii rămași în gara din Petroșani au fost preluați cu mijloacele de transport în comun și mutați într-un tren care a fost redirecționat spre Simeria.

 

Dupa ce si-au pierdut trenurile de legatura, calatorii care ar fi trebuit sa ajunga de dimineata la Targu-Jiu au ramas blocati in Simeria. Oamenii spun ca angajatii CFR le-au vorbit urat si nu le-au oferit solutii. Astfel, mame cu copii, batrani si bolnavi sunt nevoiti sa astepte pana la 11.30 cand au alt tren spre Targu-Jiu.

Şeful de gara a oferit sprijin familiilor cu copii si din discutii am inteles ca au fost cazati in dormitoarele din gara. Cu totii asteapta ora 10 cand trenurile din grafic vor prelua oamenii„, a declarat un reprezentant CFR la România TV.

Circulația feroviară între Simeria și Petroșani, pe secția de cale ferată 202, a fost întreruptă, marţi seara. Măsura a fost luată după ce locomotiva unui tren marfar, fără încărcătură, a luat foc între stațiile Bănița și Merișor, potrivit Centrului Infotrafic.

Potrivit primelor informaţii, se pare că incendiul a pornit de la un scurtcircuit. Focul a fost lichidat, nefiind înregistrate victime.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea noroc cu carul imediat după Paște. Au reușite pe toate planurile, vine o perioadă cu miracole în viața lor
Capital.ro
Durere pentru Elena Udrea. Anunț cumplit chiar din spatele gratiilor. Alexandrov știa deja
Playtech.ro
Bancnotele româneşti din 1999 care se vând acum cu zeci de mii de lei. Verifică seria şi vezi dacă ai o mică avere în casă!
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Schimbare radicală a vremii. E vizat și Bucureștiul. Alerte noi de la ANM
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cine sunt turiștii din Italia care au murit după ce telecabina în care se aflau s-a prăbușit de la 1.500 de metri
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXĂ pentru proprietarii de case sau apartamente. Se achită minim 230 de lei, plus document notarial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Salariul minim ar putea crește cu peste 1.000 de lei. Directiva care vine de la Bruxelles
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai