Conducerea clubului CFR Cluj a decis după o şedinţă de peste cinci ore să îl demită pe antrenorul Jorge Costa, echipa urmând să fie pregătită în ultimele etape de Ioan Andone. Conducătorii grupării au analizat în şedinţă înfrângerea de sâmbătă, din meciul cu Rapid, scor 0-5, dar şi jocul slab al echipei din retur.
Preşedintele grupării CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat la Sport.ro, că nu regretă decizia de a renunţa la serviciile tehnicianului Jorge Costa, acesta trebuind să fie sacrificat, pentru performanţă. „Costa a înţeles situaţia, nu se bucură dar a înţeles situaţia. Trebuie sacrificat pentru performanţă. Nu regret decizia luată. Nu mi s-a părut surprins, a acceptat din prima. Ne-a înţeles fără să îi dăm prea multe explicaţii. Eu m-am împrietenit cu Costa şi sunt mândru că am colaborat cu el. Echipa este pe locul 1, cu cinci puncte avans. Sacrificăm totul pentru a câştiga titlul şi a face performanţă. Andone era singurul care putea să preia echipa, nu ne-am gândit la un antrenor român sau străin. Mă bucur că a acceptat Andone. Este foarte bun mobilizator, are experienţă mare şi ăsta e un lucru esenţial la fotbal„, a spus Iuliu Mureşan.
Jorge Costa se afla la conducerea tehnică a echipei clujene din mai 2011.