„Vă recomand să începeți de timpuriu constituirea stocurilor de gaze pentru iarnă, astfel încât sistemul să fie pregătit pentru a face față oricăror solicitări. Este important ca în depozite să fie cantități suficiente și să ne asigurăm că nici populația, nici industria nu vor avea probleme în alimentare. Iernile precedente au fost relativ ușoare și, cu toate acestea, au existat momente dificile cauzate de diminuarea presiunii în rețele. Trebuie să acționăm preventiv și să știm că avem intern capacitatea de a face față unei ierni care ar putea fi geroasă și prelungită. Vreau să ne pregătim pentru orice fel de situație posibilă”, a afirmat Bogdan Badea în cadrul discuțiilor avute, miercuri, cu membrii din conducerea Romgaz, la sediul societății.
În contextul întâlnirii de la Mediaș, oficialul din Ministerul Energiei a verificat starea instalațiilor termocentralei Iernut, unitatea de producție fiind un obiectiv strategic din punct de vedere al echilibrării sistemului energetic din România.
Romgaz este cel mai mare producător și principalul furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacționare pe piața Bursei de Valori din București /BVB/ și a Bursei din Londra (LSE). Acționar principal în cadrul companiei este statul român, cu o participație de 70%.
Începând din anul 2013, Romgaz și-a extins domeniul de activitate prin asimilarea centralei termoelectrice de la Iernut, devenind astfel producător și furnizor de energie electrică. Termocentrala ce aparține Romgaz are o putere instalată de 800 de MW și a avut în anul 2014 o cotă pe piața de electricitate de 2,4%, potrivit datelor MEIMMMA.
Citeşte şi Veşti bune pentru români: Preţul gazelor ar putea scădea