SFÂNTA MARIA 2015. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

SFÂNTA MARIA MARE 2015. Luna august marchează o mare sărbătoare în calendarul bisericesc şi în cel popular. Este vorba despre Sfânta Maria Mare, prăznuită în fiecare an în ziua de 15 august.
Iulian Tudor
15 aug. 2015, 07:25
SFÂNTA MARIA 2015. Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

SFÂNTA MARIA MARE 2015Adormirea Maicii Domnului, cunoscută popular ca Sfânta Marie Mare, Sântămaria sau Uspenia, se ţine pentru sănătatea şi prosperitatea oamenilor, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară de prunci, dar şi pentru vindecări şi prinderea hoţilor şi a răufăcătorilor.

Postul Sfintei Marii este completat de pelerinajele de Sfântă Maria organizate la mănăstirile cu acelaşi hram, de deschiderea sezonului de nunţi, a târgurilor de toamnă, a praznicelor de pomenire pentru morţi şi pentru vii. În Calendarul Popular sărbătoarea deschide ciclul sărbătorilor de renovare a timpului la Anul Nou biblic celebrat în preajma echinocţiului de toamnă.

Sărbătoarea este respectată în întreaga ţară, de către membrii diverselor confesiuni religioase şi cunoaşte valenţe în funcţie de zonele folclorice ale ţării.

SFÂNTA MARIA MARE. TRADIŢII ŞI OBICEIURI

În această zi, în Transilvania, există obiceiul ca femeile măritate să ducă la biserică, dis de dimineaţă, fructe din recolta de struguri şi de prune, pentru a fi sfinţite de către preoţi şi împărţite apoi credincioşilor. De asemenea, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri.

Tot din această zi de sărbătoare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi.
Tradiţia nu-i uită nici pe cei care au părăsit această lume, astfel că, în dimineaţa de 15 august se tămâiază mormintele.

SFÂNTA MARIA MARE 2015. Din 15 august se deschide şi sezonul nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Perioada dintre Sfânta Marie Mare (15 august) şi Sfânta Marie Mică (8 septembrie) mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Între Sântămării. Această perioadă, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

Ciobanii, în ziua de Sfântă Mărie, îşi coboară turmele de oi de pe munte, semn că anotimpul călduros este pe sfârşite.
Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se resăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare. Se spune că, în caz contrar, oamenii riscă să se îmbolnăvească, să le ia foc acareturile şi să ia boli care pocesc pentru cei ce mănâncă gătit la foc în aceste zile.

Gospodarii vor avea recoltele blestemate şi fără roade dacă vor lucra în această zi mare, iar vitele li se vor îmbolnăvi şi gospodăria se va destrăma.

Această sărbatoare se ţine mai ales pentru sănătate, pentru căsătorie, pentru naştere uşoară şi pentru vindecări.
Oamenii merg la biserică şi se roagă la Fecioara Maria: fetele de măritat pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.

VEZI ŞI SFANTA MARIA 2015: Pelerinaj de 300 de kilometri la Mânăstirea Nicula

De Sfânta Maria Mare, fetele nemăritate, care doresc să îşi găsească ursitul, trebuie să poarte în sân de-a lungul întregii zilei un fir de năprasnic (feriga în unele zone) şi să se roage la icoana Maicii Domnului, ţinând candela aprinsă.
Se spune că năprasnicul are puterea de a aduce dragostea fetei care îl poartă de Sfânta Maria Mare.

SFANTA MARIA MARE. De Sfânta Maria Mare fetelor le este interzis să îşi taie părul şi să-l arunce la gunoi. De asemenea, este interzis scăldatul în ape curgătoare.

În alte zone, fetele care doresc să se mărite repede îşi pun busuioc proaspăt sub pernă, pentru a-şi visa jumătatea. Despre această zi se consideră că are o putere magică foarte mare, fapt pentru care, plantele de leac, culese de către tinerele necăsătorite, au forţa de a vindeca diferite boli.

Dacă unele obiceiuri se referă strict la femei şi la fete, nici bărbaţii nu sunt ocoliţi de păstrarea tradiţiei. Aceştia, în data de 15 îşi schimbă pălăria cu căciula, iar cei care mai sunt văzuţi cu pălăria după această dată sunt luaţi în râs de ceilalţi săteni. Tot acestora le este interzis să doarmă pe prispa casei, ori în târnaţ în această zi.
Bătrânii satelor transilvănene cred şi în zilele noastre, că, dacă în ziua de Sfântă Mărie Mare înfloresc trandafirii, toamna va fi una lungă şi călduroasă.

SFÂNTA MARIA MARE 2015. SUPERSTIŢII

Nu se tunde părul de Sfânta Maria MareConform unei superstiţii vechi, în ziua de Sfânta Maria Mare credincioşii ar trebui să evite tunderea părului şi aruncarea lui la gunoi. De asemenea, în această zi de sărbătoare se spune că nu este bine să mergi inapoi, întrucat atragi tristeţea Maicii Domnului.

Nu se aprinde focul în sobă. O altă superstiţie legată de ziua Adormirii Maicii Domnului spune că nu este bine să se aprindă focul în sobă, acesta fiind un gest care atrage boala şi ghinionul.

DailyBusiness
Atenție! Cum sunt păcăliți românii care cumpără lapte și iaurt
Spynews
Anamaria Prodan versus Laurențiu Reghecampf! Războiul continuă! Cei doi se văd față în față la Tribunal, acum
Bzi.ro
Mario Fresh a rupt tăcerea după despărțirea de Alexia Eram! Cum a comentat artistul separarea
Fanatik.ro
Gigantul german care face angajări masive în zeci de orașe din România. Se oferă salarii bune și diferite bonusuri
Capital.ro
Ilegal în România să ai în curte sau în apartament. Poliția vine și confiscă tot
Playtech.ro
DOAMNE, cum arată Loredana la 54 de ani! S-a văzut TOT prin salopeta TRANSPARENTĂ!
DailyBusiness
Ai planuri de azi până duminică? Iată cum va fi vremea în toată țara
Adevarul
Edilul care și-a incendiat primăria a obținut ordin de protecție împotriva secretarei: „S-a repezit cu o forță brutală în mine”
wowbiz.ro
Se schimbă data la care vor fi livrate pensiile în luna octombrie! Anunțul care îi vizează pe toți seniorii
Spynews
Pepe și Raluca, fosta soție, au ajuns la tribunal! Cei doi se judecă pentru copii. Declarația exclusivă a cântărețului
Spynews
Văduva lui Gabi Stângău, copleșită de durere în ziua în care ar fi aniversat doi ani de la nuntă. Ce semn divin a primit Diana Berințan: „Ești cu mine mereu” / FOTO
Evz.ro
„Te cunosc de undeva” revine cu un nou sezon. Bătaie pe lista de concurenți
Ego.ro
Diana Șoșoacă, slabă, îmbrăcată elegant! Imaginile pe acre le-ai ratat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Una dintre cele mai frumoase femei din lume adoră să ia palme de la alte domnișoare
kanald.ro
El este Cătălin, șoferul de ridesharing ucis cu 22 de lovituri de cuțit, în Snagov. Bărbatul în vârstă de 31 de ani era tatăl a doi copii
Cancan.ro
Câți lei costă o pâine cu maia la brutăria Laurei Cosoi. Românii stau zilnic la coadă!
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Planta interzisă în România. NU ai voie să o ai în curte. Închisoare 2 ani
StirileBZI
Dispare cash-ul din România? Cum vede Claudiu Negrea serviciul de numerar
Prosport.ro
FOTO. Tânăra de 24 de ani, suspendată pe viață pentru că a apărut într-o filmare interzisă cu un bărbat de 61 de ani
stirilekanald.ro
De ce s-a sinucis Andrei, tânărul din Vaslui care s-a spânzurat în pădure
substantial.ro
Ziua Armatei României în școli: Peste 10.000 de elevi vor descoperi cariera militară
MediaFlux
CUTREMUR în POLITICĂ! PNL a DECIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Alertă: Mai multe tipuri de săpun cu substanțe toxice!