În acest dosar sunt vizate 50 de persoane, pe care procurorii DIICOT Oradea le acuză de evaziune fiscală, înşelăciune şi fals. În luna noiembrie anul trecut anchetatorii au făcut 67 de percheziţii la secţia de Oncologie a Spitalului Municipal din Oradea şi la mai multe farmacii şi cabinete ale unor medici de familie din municipiu şi din judeţ. Atunci au fost audiate nu mai puţin de 30 de persoane, precizează DIICOT într-un comunicat.
Există suspiciunea rezonabilă că în perioada 2012-2014 membrii grupării au generat activităţi de fraudare a Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate prin creşterea artificială a cuantumului vânzărilor aferente medicamentelor cu şi fără contribuţie personală utilizată în tratamentul ambulatoriu (TA) şi a medicamentelor şi materialelor sanitare specifice, care se acordă pentru tratamentul în ambulatoriu al bolnavilor incluşi în unele programe naţionale cu scop curativ (PNS) şi implicit a sumelor raportate şi ulterior decontate Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, se arată în comunicatul DIICOT.
Prejudiciul stabilit la acest moment este în valoare de 700.000 euro, fiind eliberate aproximativ 14.000 de reţete fictive. În urma audierilor care au avut loc la sediul D.I.I.C.O.T – ST Oradea în data de 13 august 2015, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore faţă de 12 persoane, urmând ca vineri să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.