Cu ce mandat va merge UNPR la discuţiile pe Codul Fiscal

Ministrul Eugen Nicolicea și senatorul Haralambie Vochițoiu vor participa dn partea UNPR la întâlnirea partidelor politice parlamentare pe tema Codului fiscal, care se va desfășura pe 20 august, la Palatul Parlamentului.
Iulian Tudor
14 aug. 2015, 12:09
Cu ce mandat va merge UNPR la discuţiile pe Codul Fiscal

 UNPR la întâlnirea partidelor pe tema Codului fiscal

Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri Agerpres de UNPR, cei doi sunt specialiști care au experiența și pregătirea necesare pentru susținerea tehnică a punctelor de vedere ale Uniunii pe această temă.

„UNPR își exprimă speranța că formatul convenit va conduce la o discuție tehnică solidă privind Codul fiscal, înaintea unei discuții politice necesară. UNPR își asumă rolul de punte de dialog între lideri și instituții și consideră că toți participanții trebuie să vizeze în primul rând soluțiile propriu-zise, și nu eventuale câștiguri politice sau de imagine„, se arată în comunicatul citat.

UNPR precizează că, „fie că sunt la Putere, fie că sunt în Opoziție, toate partidele au obligația să trateze aceste discuții cu maximă responsabilitate, gândindu-se la interesul național, adică la siguranță și la prosperitate, atât la nivelul societății, cât mai ales la nivelul fiecărei familii în parte”.

„Codul fiscal este mult mai important pentru români și pentru România decât ar putea fi vreodată confruntările sterile dintre partide. Din acest motiv, UNPR promovează dialogul, construcția și buna-credință în abordarea tuturor temelor de interes pentru țară și pentru cetățeni”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai