Sâmbătă, 8 august, cadrul didactic a sunat la 112, iar un echipaj medical s-a deplasat la domiciliul acestuia. În condiţiile în care nimeni nu a răspuns la uşă, ambulanţa a plecat, informează stiridecluj.ro.
Profesoara a fost găsită moartă joi, 13 august, în propria casă. Familia, care nu doreşte să facă public numele acesteia, este revoltată, dar serviciul de ambulanţă se apără, spunând că nu are dreptul să spargă uşa în astfel de cazuri. Cei care au acest drept sunt pompierii, dar aceştia nu au fost alertaţi, deşi echipajul medical a constatat că profesoara nu răspunde deloc.
Cu o mulțime de prieteni și admiratori în profesia sa, lectorul universitar pusese pe picioare încă din 2006 un ONG dedicat explorării și cercetării în educație și tehnici de învățare.