Poliţiştii de frontieră au monitorizat persoanele suspectate încă de la începutul acestui an. Astfel, ei au aflat cum ţigările erau introduse în ţară, din Ucraina, prin punctele de trecere a frontierei, apoi erau transportate în depozite clandestine, iar în final distribuite vânzătorilor stradali.
În total, este vorba de trei reţele, care se ajutau reciproc. Astfel, dacă una din reţele rămânea fără marfă, aceasta era imediat aprovizionată de celelalte două.
În urma percheziţiilor, aproximativ o sută de persoane urmează să fie audiate la sediul DIICOT Timişoara, iar pentru prima dată în faţa procurorilor vor ajunge şi vânzătorii stradali.