Administratorul judiciar al Mic.ro va propune falimentul reţelei. Încercările de vânzare au eşuat

RVA Insolvency, administratorul judiciar al reţelelor de magazine Mic.ro şi miniMax, deţinute de omul de afaceri Dinu Patriciu şi aflate în insolvenţă, va propune creditorilor să admită falimentul celor două firme, după ce discuţiile privind vânzarea acestora au eşuat, potrivit Mediafax.
Romania TV
09 apr. 2012, 13:51
Administratorul judiciar al Mic.ro va propune falimentul reţelei. Încercările de vânzare au eşuat

„Vom cere intrarea în faliment a celor două reţele, pentru că nu există posibilitatea reorganizări acestora. Au eşuat toate discuţiile de preluare”, a declarat Otilia Milu, co-manager partner la RVA Insolvency.

Ea a menţionat că au fost discuţii pentru vânzarea reţelelor cu mai multe companii româneşti şi străine.

Potrivit reprezentantului administratorului judiciar, singura soluţie de reorganizare era vânzarea firmelor, pentru că acestea au conturile goale, iar acţionarii nu vor să mai investească nimic.

„Vom denunţa toate contractele şi vom preda spaţiile tuturor proprietarilor de magazine. La sfârşitul lunii aprilie sau începutul lunii mai vom discuta cu creditorii propunerea de intrare în faliment, iar procedura s-ar putea declanşa în 2-3 luni”, a adăugat Milu.

În cazul în care creditorii refuză intrarea în faliment, aceştia ar trebui să vină ei cu un plan de reorganizare.

„Dacă vin creditorii cu un plan de reorganizare, iar acesta va fi votat de AGA firmelor şi apoi în adunarea creditorilor, vom merge cu planul la judecător şi acesta va decide. Dacă nu vin cu un plan, ceea ce e aproape sigur că se va întâmpla, vom merge cu propunerea de intrare în faliment la judecătorul sindic. Oricum, până la urmă tot la faliment se va ajunge”, a afirmat Milu.

Ea nu a dorit să facă publică valoarea totală a datoriilor celor două reţele. „Suntem în curs de inventariere şi de dezafectare a magazinelor”, a mai spus Milu.

Potrivit datelor RVA, Mic.ro Retail, deţinut de omul de afaceri Dinu Patriciu, are peste 1.000 de creditori, printre care firme, persoane fizice şi instituţii ale statului, iar numărul celor care au de recuperat bani de la miniMax Discount se apropie de 800.

La începutul anului, firmele care deţin magazinele Mic.ro şi miniMax au intrat în insolvenţă, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererile acestora de deschidere a procedurii.

Reprezentantul companiei Mic.ro Retail a spus în faţa instanţei că lanţul de magazine nu dispune de lichidităţi şi nu poate achita datoriile faţă de creditori, au declarat atunci surse judiciare.

Potrivit aceloraşi surse, reprezentantul Mic.ro a spus că datoriile firmei către creditori se ridică la 698 de milioane de lei.

Dincolo de datoriile pe care le au la furnizori şi la proprietarii spaţiilor în care funcţionează, în ultimul an şi jumătate lanţurile de magazine deţinute de Patriciu, Mic.ro şi miniMax, s-au împrumutat de la mai multe bănci cu peste 45 de milioane de euro.

Astfel, în septembrie 2010, BCR a acordat o facilitate de credit de 13,2 milioane de euro societăţii Mercadia Holland, proprietara celor două firme, Mic.ro Retail şi miniMax Discount. Trei luni mai târziu, Mic.ro Retail şi Minimax Discount au contractat două credite, de 9 milioane de euro şi, respectiv, 10 milioane de euro de la Unicredit Ţiriac Bank.

În mai 2011, Mic.ro Retail a luat de la BRD un credit de 5 milioane de euro, pentru ca în luna august a anului trecut, Mic.ro şi Minimax să garanteze cu bunurile aflate pe stoc creanţe de 10 milioane de euro la Raiffeisen Bank, plus dobânzi.

În luna septembrie a anului trecut, Mic.ro retail a preluat, printr-un contract de leasing semnat cu Unicredit Ţiriac, 131 de maşini Fiat Ducato Maxi Cabinato.

Patriciu deţinea în toamna anului trecut 830 de magazine Mic.ro, dintre care 720 fixe şi 110 mobile, şi 58 de unităţi Macro şi miniMax.

Spynews
EXCLUSIV | Cât s-a împrumutat Andrei Versace de la cămătari înainte să moară. Suma a tocat-o la ruletă, în câteva mâini
Bzi.ro
Anca Țurcașiu a făcut furori, în costum de baie, pe Instagram! La 54 de ani, artista arată impecabil!
Fanatik.ro
Cartierul rău famat din București care a fost șters de pe fața pământului de comuniști. Multă lume trece acum prin acea zonă fără să aibă habar ce se petrecea acolo pe vremuri
Capital.ro
Șoferii cu permis auto categoria B nu au voie, sub nicio formă. Legea interzice, fără excepție
Playtech.ro
Două eleve din România au obținut 2 medalii de argint și 2 de bronz la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Fete 2024
DailyBusiness
Sute de frigărui din carne de câine, scoase la vânzare. Ofițerii de ordine publică au intervenit de URGENȚĂ
Adevarul
Cum a fost păcălit un român să se căsătorească cu o indiancă în Marea Britanie
Spynews
Scandal monstru între Florin Salam și Tzancă Uraganu! Scenă ireală petrecută între cei doi artiști, cu tentă penală | VIDEO
Spynews
Imagini de Evul Mediu la Iași! Scandal cu pistoale și cuțite în plină stradă. Ireal ce a generat tulburătoarele scene | VIDEO
Evz.ro
Cocktailuri cu un conținut scăzut de carbohidrați. Sunt perfecte pentru zilele caniculare, fără a-ți sabota dieta
Ego.ro
Andreea Marin a făcut SENZAȚIE într-un costum de baie DECOLTAT. Vedeta are o siluetă perfectă, după ce a slăbit considerabil FOTO
Prosport.ro
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi Tamaș în Bali
wowbiz.ro
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune i-a făcut Marina Gavril înainte să fie omorâtă: "Mi-a zis că..."
Cancan.ro
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat! Nici inelul amanetat
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Un bărbat a fost reținut de polițiști, după ce a înjunghiat un tânăr la o terasă din Neamț. Totul ar fi pornit de la un conflict spontan
Capital.ro
Plan de pace în Ucraina. Anunț istoric din SUA: Războiul se oprește imediat
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
substantial.ro
Accident grav în județul Constanța: Pasager încarcerat după coliziunea cu un TIR în Dorobanțu
MediaFlux
CUTREMUR în SUA! RĂSTURNARE TOTALĂ de SITUAȚIE în ALEGERILE PREZIDENȚIALE
Shtiu.ro
Care este țara europeană cu cei mai mulți țigani? Nu, nu e România!