ANUNŢ IMPORTANT de la RATB cu privire la CARDURILE DE TRANSPORT

Fostul şef al RATB, Vincenţiu Daniel Antonescu, demis săptămâna trecută de Consiliul de Administraţie al Regiei, a declarat că bucureştenii nu sunt obligaţi de nicio lege să valideze cardurile la urcarea în mijloacele de transport în comun. RATB infirmă această informaţie într-un comunicat oficial.
Alina Costache
17 aug. 2015, 13:59
ANUNŢ IMPORTANT de la RATB cu privire la CARDURILE DE TRANSPORT

Având în vedere interpretările apărute în mass-media privind obligaţia călătorilor de a se legitima în faţa agenţilor de control RATB, precum şi obligaţia validării cardurilor de călătorie în mijloacele de transport în comun, Regia Autonomă de Transport Bucureşti aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Normele privind desfăşurarea transportului în comun cu vehiculele RATB şi modul de sancţionare a abaterilor săvârşite sunt reglementate prin Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 156/2001.

Conform art. 14 din această hotărâre, coroborat cu articolul 18 din OG nr 2/2001, „contravenientul este obligat să prezinte agentului constatator, la cererea acestuia, actul de identitate. În cazul în care contravenientul refuză să se legitimeze, agentul constatator poate apela la ofiţerii sau subofiţerii de poliţie, ori la cele mai apropiate secţii de poliţie„.

În privinţa validării cardurilor de transport, RATB precizează:

Validarea este obligatorie:

-în cazul utilizării unui card Multiplu care poate fi încărcat cu 2-10 călătorii urbane, preorăşeneşti sau Expres;
-în cazul achitării călătoriilor prin opţiunea „Portofel electronic” aferentă cardului Activ;
-în cazul utilizării unui abonament eliberat pe o linie sau două linii, pentru călătoria pe toate celelalte linii cu acelaşi tarif pe călătorie şi cu traseu comun cu aceasta/acestea, dar numai pe porţiunile de traseu comun şi în staţii comune;
pentru activarea abonamentelor încărcate online pe cardul Activ nominal.

Categoriile de călători care beneficiază de gratuitate cu mijloacele de transport RATB în baza documentelor stabilite în legile specifice, sunt:

-veterani, invalizi şi văduve de război (Legea nr. 44/1994, cu modificările şi completările ulterioare);
-deţinuţi politici, persoane persecutate politic şi din motive etnice, deportate ori constituite în prizonieri (Decret Lege 118/1990 şi Legea 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare);
-eroi martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşii acestora, precum şi ai Revoltei de la Braşov din 1987 (Legea 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare);
-persoanele cu handicap şi însoţitorii acestora (Legea 448/2006);
-personalul Primăriei Municipiului Bucureşti şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local ale Municipiului Bucureşti (H.C.G.M.B. nr. 33/27.01.2011, H.C.G.M.B. nr. 36/04.02.1999);
-pensionarii cu domiciliul stabil în Bucureşti (H.C.G.M.B. nr. 139/2006);
-copiii cu vârsta până la 7 ani (H.C.G.M.B. nr. 156/2001).

DailyBusiness
Un nou concediu pentru această categorie de români. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Ion Șaulescu de la Mireasa, sezonul 4, adevărul despre separarea de Raluca, după trei ani de relație: „Nu sarcina a fost motivul”. Ce s-a întâmplat între foștii concurenți
Bzi.ro
Oana Roman, de urgență la spital! Imaginea cu care și-a îngrijorat fanii
Fanatik.ro
Leguma care îngrașă mai mult decât ciocolata. Mulți români o consumă în special în perioada postului, dar nici nu știu câte calorii are
Capital.ro
Se schimbă buletinele. UE a dat ordin, se va aplica și în România. Cu ce se înlocuiește cardul de identitate
Playtech.ro
Rețeta originală de salată de boeuf. Se pune sau nu mazăre?
DailyBusiness
Pensii 2025. Vești proaste pentru milioane de pensionari. Ce se întâmplă cu pensiile din ianuarie
Adevarul
Elon Musk îl atacă pe cancelarul german: Trebuia să „demisioneze imediat” după atacul de la târgul de Crăciun. „Nebun incompetent”
wowbiz.ro
Ce s-a aflat despre tânărul care a lovit-o mortal pe Beatrice, polițista de 23 de ani care mai avea doar 5 kilometri până ajungea acasă?! Nu el ar fi trebuit să fie la volanul mașinii în noaptea tragediei
Spynews
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
Spynews
Soțul franțuzoaicei Gisele Pelicot, condamnat la 20 de ani de închisoare! A fost găsit vinovat pentru toate acuzațiile
Evz.ro
Adevărul despre banii românilor. Mesaj clar de la Banca Națională
Ego.ro
EA este una dintre cele mai importante femei din politica românească! O recunoști?
Prosport.ro
FOTO. Blonda i-a pus pe toți pe jar și a ajuns la peste 800.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Pensiile și salariile cresc din 2025! Parlamentul a anunțat cu ce procent vor fi majorate acestea, după ce a stabilit bugetul pentru anul viitor
Cancan.ro
BREAKING! Doliu în trupa Proconsul! A murit Vali Petricenco
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Trupa Proconsul este în doliu. A murit marele artist: Cu profundă durere, am aflat azi...
StirileBZI
Ce fructe se pun pe masa de Revelion 2024: Strugurii nu sunt de ajuns pentru a avea noroc!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO Postarea șocantă a medicului psihiatru de 50 de ani care a produs măcelul de la târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania
substantial.ro
Papa Francisc condamna atacul aerian israelian în urma morții unor copii din Gaza
MediaFlux
Anunț privind PENSIILE din 2025! Cum se MAJOREAZĂ de FAPT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine erau dacii și cum marcau începutul unui nou ciclu de viață? De unde a apărut ”dacopatia” ?