Un copil de 7 ani şi părinţii săi, răniţi după ce o butelie a explodat în locuinţa lor

Un copil de şapte ani şi părinţii acestuia au fost răniţi, în noaptea spre marţi spre miercuri, după ce o butelie a explodat în casa acestora din localitatea prahoveană Aluniş, cel mai grav rănit fiind tatăl copilului, care are arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului.
Romania TV
19 aug. 2015, 05:37
Un copil de 7 ani şi părinţii săi, răniţi după ce o butelie a explodat în locuinţa lor

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, pompierii au fost solicitaţi să intervină, în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Aluniş, unde într-o locuinţă s-a produs o explozie, urmată de un incendiu.

Citeşte şi Case mistuite de flăcări în Maramureş: Zeci de pompieri, la faţa locului

Proprietarul locuinţei a reuşit să stingă focul înainte de sosirea echipajelor de intervenţie, însă toate cele trei persoane care se aflau în casă în momentul deflagraţiei, proprietarul casei, în vârstă de 35 de ani, soţia acestuia, în vârstă de 29 de ani, şi copilul lor, în vârstă de şapte ani, au fost rănite.

Astfel, cel mai grav rănit este bărbatul, care a suferit arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa corpului. Soţia sa are arsuri pe aproximativ 70 la sută din corp, iar copilul de şapte ani are arsuri pe jumătate din suprafaţa corpului. O ambulanţă SMURD şi trei autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova au intervenit şi i-au preluat pe cei trei, ducându-i la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Ploieşti, unde au rămas internaţi.

Citeşte şi Incendiu PUTERNIC în Sighetul Marmaţiei. Maşina unui procuror a fost făcută scrum VIDEO

În urma exploziei, casa a fost grav avariată, uşile şi ferestrele imobilului fiind dislocate, iar acoperişul deplasându-se din cauza suflului puternic. Pompierii urmează să stabilească din ce cauză a explodat butelia încărcată cu gaz petrolier lichefiat.

Spynews
Ultima imagine cu Andrei Versace în viață. Cum s-a afișat și ce mesaj controversat a transmis cel căruia i se mai spunea și "Regele” fițelor | FOTO
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Zodiile care își schimbă viața. Se întâmplă de luni, 22 iulie, ora 11.00. Se deschide o nouă cuadratură a banilor
Capital.ro
Marele actor s-a stins. Toată lumea e în lacrimi: A plecat să danseze printre stele
Playtech.ro
Primele imagini cu principalul suspect în cazul crimei din Brăila. Noi detalii ies la iveală
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Omul care l-a făcut pe Ceaușescu președinte. Unul dintre cele mai misterioase personaje din istoria românilor, stalinizatorul României
Spynews
Adevărul despre averea lui Andrei Versace. Ce afaceri avea, de fapt, influencerul
Spynews
Cine a fost Andrei Versace. Cunoscut ca și ”Regele Fițelor”, tânărul se lăuda cu o viață de lux și locuia într-un apartament de 600.000 euro | FOTO
Evz.ro
Pandișpan cu zmeură și vanilie. Un desert absolut irezistibil
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Imagini tulburătoare cu trupul neînsuflețit al lui Andrei Versace: zăcea într-o baltă de sânge de zile bune
Cancan.ro
Mama lui Versace, devastată după moartea fiului său! „Măcar și-a găsit el...” Câte sute de euro îi trimitea lunar, pentru cheltuieli EXCLUSIV
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Ce făcea dentista din Brăila cu pacienții în cabinet? Era singurul cabinet stomatologic fără camere de supraveghere
Capital.ro
Amendă 1.300 de lei, chiar dacă ai documentele la tine. Dreptul legal pe care șoferii NU îl au
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Atacuri aeriene israeliene asupra portului strategic al-Hudaydah: trei morți și 87 de răniți
MediaFlux
Răsturnare de situație privind tentativa de asasinat asupra lui Donald Trump! Ce a făcut Thomas Matthew Crooks cu 48 de ore înainte
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'