Întrebată cum comentează înlocuirea lui Andrei Chiliman de la preşedinţia PNL Bucureşti, Boagiu a susţinut că se aşteaptă ca mulţi membri ai formaţiunii liberale să abandoneze, în aceste zile, „barca partidului, găurită de Crin Antonescu”.
„Când au construit un proiect cei de la PNL? Poate doar atunci când, alături de noi, am constituit Alianţa D.A.. Ce văd eu: un alt lider politic nervos al USL, de data aceasta Crin Antonescu, care îşi demolează partidul pentru a-i face pe plac PSD-ului. Practic, PNL a încetat să mai existe din momentul în care a făcut pactul cu PSD şi PC. Crin Antonescu a vândut partidul pentru susurul mediatic al unui trust de presă şi pentru câteva funcţii primite într-un conglomerat socialist. Mă aştept ca mulţi membri ai PNL să abandoneze, în aceste zile, barca partidului, găurită de Crin Antonescu”, a declarat Anca Boagiu.
Consiliul Naţional Executiv al PNL a aprobat luni, cu majoritate de voturi, înlocuirea lui Andrei Chiliman de la şefia PNL Bucureşti şi a liderilor filialelor sectoarelor 2 şi 4 ale Capitalei – Dan Cristian Popescu şi Geani Dinu.
Crin Antonescu, a declarat că schimbările de la nivelul organizaţiei Bucureşti a liberalilor nu trebuie privite drept sancţiuni. El a subliniat că obiectivul prioritar al lui Andrei Chiliman este câştigarea unui nou mandat la Primăria sectorului 1 al Capitalei.
Primarul sectorului 1 al Capitalei, Andrei Chiliman, a declarat luni că ia în considerare demisia din Partidul Naţional Liberal.