PROGNOZA METEO. Temperaturi de început de toamnă la mijlocul lui august

PROGNOZA METEO. Vremea se va menţine răcoroasă cu temperaturi potrivit mai degrabă toamnei decât mijlocul lunii august. Mai mult, ploile şi furtunile vor cuprinde toată ţară până la finalul săptămânii.
Romania TV
19 aug. 2015, 12:58
PROGNOZA METEO. Temperaturi de început de toamnă la mijlocul lui august

PROGNOZA METEO. Joi, vremea va fi răcoroasă, chiar rece pentru această dată în nord-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15 şi 25 de grade, iar cele minime, în general, între 8 şi 18 grade. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în jumătatea de sud a ţării, în zonele de deal şi de munte şi doar izolat în restul teritoriului. Vor fi mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp. În regiunile sud-estice vor fi posibile şi descărcările electrice. Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia, Dobrogea şi în sudul Moldovei, cu viteze la rafală de 50…55 km/h.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Joi, vremea va fi răcoroasă, cu cerul mai mult noros. Temporar vor fi averse, moderate cantitativ, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 20…21 de grade, iar cea minimă de 13…15 grade.

Citeşte şi Informare meteo: Încă două zile de ploi torenţiale în toată ţara

PROGNOZA METEO. Vineri, vremea va fi în continuare răcoroasă, chiar rece pentru această dată îndeosebi în nord-estul ţării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 14 şi 24 de grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între 8 şi 18  grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, ce vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi pe arii restrânse 35…40 l/mp. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, ziua, în sud-est şi la munte.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Vineri, cerul va fi mai mult noros, temporar va ploua, iar vântul va prezenta unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă va fi de 19…20 de grade, iar cea minimă de 13…14 grade.

PROGNOZA METEO. Deşi valorile termice vor creşte uşor faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi răcoroasă sâmbătă. Cerul va avea înnorări temporare şi, cu precădere în cursul zilei va ploua pe arii extinse la munte şi în regiunile vestice, local în cele sudice şi centrale şi cu totul izolat în rest. Pe arii restrânse, cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane şi în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 16 şi 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 18…19 grade pe litoral.

VREMEA IN BUCUREŞTI. Sâmbătă, deşi valorile termice diurne vor marca o uşoară creştere, vremea va fi răcoroasă pentru această dată. Îndeosebi ziua, cerul va avea înnorări temporare, trecător va ploua, iar vântul va prezenta unele intensificări. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 21 de grade, iar cea minimă va fi de 12…14 grade.

PROGNOZA METEO. Duminică, valorile termice vor continua să crească uşor, dar se vor menţine mai coborâte decât normele climatologice specifice perioadei. Cerul va mai avea înnorări temporare şi trecător va mai ploua, local la munte şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 şi 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 6 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 18…19 grade pe litoral.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Destinația exotică cu plaje de vis și temperaturi perfecte în aprilie. Este locul perfect pentru relaxare și aici pare că timpul stă pe loc
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Gara din România prin care au trecut toți regii țării. A fost construită după modelul celor din Italia și se spunea că seamănă izbitor cu cea din Verona. Astăzi e unul dintre cele mai importante noduri feroviare
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Devine interzis pentru românii care stau la bloc. Trebuie să anunțe cu cel puțin 30 de zile înainte
Playtech.ro
Trei cutremure în România, în mai puțin de 4 ore. Cel mai puternic, produs într-o zonă atipică
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Sfaturile unui fost ofițer KGB pentru Europa: „Nu trebuie să mai fie pasivă. Are toate atuurile pentru a zdrobi Rusia ca pe un gândac”| INTERVIU
wowbiz.ro
Fratele Minervei, interviu cu ochii în lacrimi! Valentin Dima, amintiri cu Gabriela: „Mi-aaș dori ca toată lumea să aibă o soră cum am avut eu” | EXCLUSIV
Spynews
Horoscop sâmbătă, 12 aprilie 2025: Taurii se gândesc la viitor
Spynews
Armin Nicoară a fost alături de soția lui, Claudia Puican, în timpul nașterii. Cum s-a simțit când și-a văzut băiatul: „Sunt fericit”
Evz.ro
Actor celebru, probleme cu cămătarii. Și-a folosit nevasta ca să scape
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
kanald.ro
Cine sunt românii care primesc DOUĂ PRIME de Paște! Sumele vor fi virate săptămâna viitoare
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Regulă pentru proprietarii care au pe gard Parcarea interzisă sau Loc rezervat. Se pot da până la 2 ani de închisoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
stirilekanald.ro
Mireasa a ajuns pe patul de spital după ce viitorul soț a fugit cu mama ei chiar înainte de nuntă. Banii și bijuteriile au dispărut
Vestea zilei în showbiz! Claudia Puican a născut. Armin Nicoară a anunțat numele băiețelului lor
MediaFlux
A treia recalculare a pensiilor. Majorări de 1.000 de lei, până de Paște, anunțate de șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Se schimbă regulile pentru portarea numerelor de telefon. Ce trebuie să ştii