Prima Doamnă îşi alege cu multă bucurie ţinutele şi este „foarte exigentă”, a declarat designerul Eli Lăslean.
„Prima Doamnă nu poartă orice, ci doar ce simte că are stare să poarte. Fiecare dintre cei care o îmbrăcăm aducem mai multe variante şi dânsa alege. Cred că este atât de normal să aibă libertatea de a alege rochia în care se simte bine. Libertatea de a te îmbrăca aşa cum simţi cred că trebuie să o aibă şi Prima Doamnă. Suntem totuşi în mileniul 3„, a precizat Eli Lăslean, la Antena 3.
„De ce să o sancţionăm mereu? Ar trebui să înţelegem că nu ne stă bine să fim atât de răutăcioşi, că ne-ar sta mult mai bine să o aplăudăm pe Prima Doamnă care a venit cu o altă imagine despre noi. (…)
E o bucurie să o îmbraci. O să scriu o carte, „Rochia Primei Doamne”, a mai spus designerul, citat de stiripesurse.ro
Președintele Klaus Iohannis a promis că soția sa se va implica mai mult în proiecte sociale, iar Eli Lăslean confirmă, din discuțiile purtate cu Carmen Iohannis, că va face aceste lucruri în perioada următoare.
„În curând se va implica în proiecte sociale.”, a dezvăluit Lăslean.