Valeriu Zgonea, după ce i-a fost majorat salariul: „Mă simt într-un fel pus la colţ”

Valeriu Zgonea a declarat luni că, după dezbaterile privind Codul Fiscal, este "binevenită" o discuţie pe legea salarizării, adăugând că trebuie să se ţină cont de faptul că Ordonanţa de Urgenţă prin care s-au mărit salariile demnitarilor creează discriminare în rândul acestora.
Ionela Marcu
24 aug. 2015, 14:29
Valeriu Zgonea, după ce i-a fost majorat salariul:

Preşedintele Camerie Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat, luni, că Ordonanţa prin care demnitarilor li s-au mărit salariile şi care a intrat în vigoare de la 1 august, creează o discriminare, precizând că se simte „pus la colţ”.

„Se creează o discriminare şi… eu sunt un coleg ales de către colegii mei. Nu există nicio diferenţă între votul meu şi votul celorlalţi. E adevărat că activitatea mea este mult mai amplă, dar mi-am asumat acest lucru, mi-am aumat să reprezint Parlamentul României, Camera Deputaţilor în tot ceea ce înseamnă atribute stabilite prin regulament. Dacă facem acest lucru e ca şi cum într-o localitatea aş mări doar la primari salariul şi la ceilalţi angajaţi, funcţionari publici sau la consilieri locali nu le-aş mări, e ca şi când într-un spital numai directorului i-aş mări salariul şi celorlaţi medici şi asistente medicale şi brancardierii ar avea alt salariu. Din punctul meu de vedere trebuie rediscutată, mă simt într-un fel pus la colţ”, a precizat Zgonea, citat de Mediafax.

Întrebat dacă ar dori să se renunţe la Ordonanţa prin care salariile anumitor categori de demnitari au crescut, Zgonea a spus că este o discuţie mai amplă.

„Este o discuţie mai amplă, după Codul Fiscal, Legea Salarizării este bine venită. În acest moment pentru o Românie modernă ai nevoie ca şi preşedintele statului, primul-ministru, ceilalţi doi preşedinţi de cameră, membrii celor două birouri, miniştrii să fie salarizaţi cum trebuie dar să aibă şi responsabilităţi pe măsură pentru că unii dintre ei sunt ordonatori prinicipali de credite şi bineînţeles au bugete de miliarde. Dumneavoastră cereţi şi cerem toţi de la ei eficienţă şi un management foarte bun şi lidership, dar mi-e greu să explic o astfel de măsură şi nu comentez de acum înainte„, a mai declarat Valeriu Zgonea.

Ordonanţa prevede majorarea salariilor pentru preşedinte, premier şi preşedinţii celor două Camere, vicepreşedinţi, secretari şi chestori, precum şi pentru alte categorii de demnitari, dar nu pentru parlamentarii simpli. De altfel, mai mulţi parlamentari au avansat propunerea ca indemnizaţiile deputaţilor şi senatorilor să fie majorate, odată cu legea salarizării bugetarilor, fiind nemulţumiţi că nu beneficiază de prevederile ordonanţei.

La sfârşitul lunii iulie, deputatul PSD Florin Iordache preciza că indemnizaţiile parlamentarilor trebuie să crească, pentru a nu rămâne în urmă faţă de angajaţii lor, însă numai în cadrul legii unitare a salarizării, în timp ce liberalii se opun în acest moment unei astfel de creşteri.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Spionii lui Gigi Becali au descoperit un triunghi amoros la FCSB: Ngezana i-a furat colegului iubita româncă
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Cel mai ambițios proiect din istorie. E absolut uimitor. Nu s-a mai văzut așa ceva niciodată
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu. Avocata sa a anunțat în direct: Acum am primit...
StirileBZI
Acești angajați vor beneficia de al 13-lea salariu! Vor primi nici bonusuri de Crăciun
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Condamnări în Turcia pentru prăbușirea unui hotel în timpul cutremurului din 2023
MediaFlux
PLATA cu CARDUL se SCHIMBĂ RADICAL! DISPARE în câteva ORE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?