Corecţii au fost înregistrate din China până în Londra şi New York, unde indicele Dow Jones a înregistrat, în deschiderea şedinţei de tranzacţionare, o contracţie de 5,75%, iar indicele Nasdaq o scădere de 7,98%.
Radu Crăciun, economistul şef al BCR, a explicat faptul că această scădere a cotaţiilor de referinţă ale burselor de pe tot globul trebuia să aibă loc de mai mult timp.
„Corectia pietelor bursiere ar fi trebuit sa aiba loc de mai mult timp deja. Maximele istorice atinse de bursele americane, europene, asiatice nu aveau nici cea mai mica legatura cu perspectivele economice mai degraba modeste ale economiilor din zonele mentionate. Ele nu faceau decat sa reflecte oceanul de lichiditate in exces pe care au creat-o bancile centrale, bani care in loc sa mearga spre investitii de capital au migrat spre investii in active financiare. Toti investitorii stiau asta, dar fiecare spera sa alerge cu turma o perioada sperand sa fie primul care vede “zidul” apropiindu-se cu maxima viteza. Acum comportamentul de turma va prevala din nou si tare mi-e teama ca pietele vor fi sedate cu noi injectii de lichidate, cand, de fapt, baloanele trebuie lasate sa se dezumfle”, a declarat pentru HotNews.ro Radu Craciun, economistul sef al celei mai mari banci locale, BCR.
Cat priveste riscurile pentru Romania, Craciun este direct: „In cazul Romaniei lectia este ca orice decizii de politica economica trebuie luate analizand cu atentie ce se intampla la nivel international. Suntem o tara puternic integrata in circuitele economice si financiare mondiale si orice evolutii negative ne afecteaza. Nu putem face politici fiscale extrapoland evolutiile economice din ultimele doua trimestre si presupunand ca si urmatoarele 10 trimestre vor fi la fel. Mai mult ca nicodata e nevoie de prudenta deoarece lucrurile se pot schimba peste noapte. La propriu. Costurile de finantare pot creste, pietele se pot inchide temporar, investitorii pot migra sau pot sa stea pe bani fara sa investeasca. Scaderile substantiale de pe pietele financiare internationale poate ca sunt un avertisment venit exact la momentul oportun pentru Romania”, precizeaza Radu Craciun.