Adrian Benta, consultant fiscal şi auditor financiar, a explicat pentru avocatnet.ro că postările făcute în formă scrisă pe un blog reprezintă o proprietate a persoanei fizice autoare a acestor scrieri, iar aceasta îşi însuşeşte sancţiunile prevăzute de lege dacă sunt încălcate normele de conduită sau drepturile de proprietate intelectuală ale altei persoanei.
Astfel, aceste scrieri sunt, în opinia lui Adrian Benta, subiect al drepturilor de proprietate intelectuală, aşa cum prevede, la art. 7, alin. a), Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor:
Totodată, specialistul a arătat că din punct de vedere fiscal, veniturile din drepturile de proprietate intelectuală sunt asimilate veniturilor din activităţi independente, conform art. 46 alin. (1) şi (4) din Codul fiscal, după cum urmează:
“Acest lucru înseamnă impozitarea veniturilor cu procentul de 16%. Procedura de impozitare diferă însă de la caz la caz, în funcţie de realizarea efectivă a valorificării drepturilor de proprietate intelectuală”, a continuat Adrian Benta.
“Acest lucru inseamna impozitarea veniturilor cu procentul de 16%. Procedura de impozitare difera insa de la caz la caz, in functie de realizarea efectiva a valorificarii drepturilor de proprietate intelectuala”, a continuat Adrian Benta, care a prezentat si cele doua posibile situatii:
“De exemplu, pentru veniturile din vanzarea de tablouri sau veniturile din vanzarea unor sculpturi, persoana fizica se va inregistra la Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) ca un contribuabil de sine statator, va conduce contabilitate in partida simpla si va depune declaratie anuala de impozit pe venit. Aceasta procedura nu consideram ca este aplicabila persoanelor fizice ce realizeaza venituri din cedarea inscrisurilor sau prin valorificarea inscrisurilor de pe un blog. In acest caz particular se datoreaza contributia individuala la asigurarile de sanatate in procent de 5,5% din venitul net”, a explicat consultantul.
A doua procedura de impozitare este o procedura mai usor de aplicat si este reglementata de art. 52 din Codul fiscal. Aceasta porneste de la faptul ca persoana fizica incaseaza o suma de bani in baza unui contract civil de valorificare a drepturilor de proprietate intelectuala, iar platitorul de venit retine din suma datorata persoanei fizice impozitul si il achita la buget.
Mai multe detalii, pe avocatnet.ro