Dosarul AVERII lui Iohannis, trimis la DNA. Vezi răspunsul procurorului-şef al DIICOT în acest caz

Dosarul în care preşedintele Klaus Iohannis, soţia lui şi alţi trei apropiaţi sunt anchetaţi pentru modul în care au obţinut case în Sibiu se află la DNA, potrivit România TV. Încă din 2008, ancheta a fost mutată de la DIICOT, care a invocat lipsă de competenţă.
Iulian Tudor
28 aug. 2015, 10:09
Dosarul AVERII lui Iohannis, trimis la DNA. Vezi răspunsul procurorului-şef al DIICOT în acest caz

DIICOT a precizat că la 4 zile de când a primit dosarul, l-a trimis la DNA pentru că nu era de competenţa procurorilor antimafie, potrivit unui răspuns al procurorului-şef al instituţiei pentru România TV.

În acest dosar este vorba despre acuzaţii de fals, retrocedări ilicite în cazul a două imobile, care au intrat în posesia lui Klaus Iohannis, soţiei sale şi unor rude.

Jurnaliştii de la Rise Project spuneau zilele trecute că dosarul lui Klaus Iohannis s-ar fi pierdut pe drum.

DNA nu a precizat în ce stadiu se află dosarul.

Jurnaliştii de la Rise Project au scris zilele trecute că soţii Iohannis şi-au cumpărat trei case din cele şase cu banii obţinuţi prin încălcarea legii. Ziariştii publică documente din procese în care soţii Iohannis sunt acuzaţi că s-au folosit de acte false să intre în posesia unei case pe care au închiriat-o unei bănci de renume din ţară.

Cea mai „productivă” proprietate a familiei Iohannis pare să aibă şi cele mai mari probleme cu legea. Suma care i-a revenit lui Klaus Iohannis în ultimii 14 ani, din închiriere unui spaţiu comercial în centrul Sibiului unei mari bănci din România se ridică la 320.000 de euro, scriu jurnaliştii de la Rise Project.

Citeşte şi: Ponta, despre veniturile nedeclarate ale lui Iohannis:E o gogoaşă, o însăilare de speculaţii fără nicio dovadă

Povestea legăturii dintre Iohannis şi această proprietate începe în 1991. Atunci, Carmen Iohannis şi mama ei sunt trecute în testamentul unui vârstnic, Nicolae Baştea, alături de nepotul bătrânului. Cele două femei primesc jumătate dintr-o casă, iar nepotul, Ion Baştea, cealaltă jumătate.

Cum imobilele erau naţionalizate, la finalul anilor 90, familiile Iohannis şi Baştea încep procesele cu statul. La procese, scriu cei de la Riseproject, cele două familii prezintă acte în care scrie că bătrânul decedat era nepotul de drept al celui de la care statul român a confiscat casele în perioada comunistă.

Adeverinţele au fost eliberate de secretarul comunei Porumbacu de Jos , iar secretarul, acuzat că a emis documente false, a fost condamnat, la un moment dat, la un an de închisoare cu suspendare, potrivit România TV.

În 1999, Klaus Iohannis cumpără de la Ioan Baştea jumătate din casa în care se află şi spaţiul comercial închiriat băncii. Jurnaliştii de la Riseproject scriu că Iohannis a plătit 50 de milioane de lei vechi, adică 3.200 de dolari, pentru partea lui de casă.

În timp ce veniturile din contractele cu instituţia bancară umpleau conturile familiei Iohannis, procesele se derulau cu multe amânări.

Pe de o parte, cele două familii au cerut instanţei să anuleze contractele prin care cumpărătorii apartamentelor din cele două cădiri naţionalizate devin proprietari, de cealaltă parte locuitorii acestor apartamente au cerut anularea naţionalizării pe motiv că actele prezentate de moştenitori sunt false.

Pe 18 iunie 2015, după 16 ani de judecată, instanţa decide anularea dreptului de proprietate deţinut de Carmen Iohannis, mama ei- Georgeta Lăzuca- şi Ioan Baştea asupra casei de pe Strada Gheorghe Magheru.

Citeşte şi: LOVITURĂ pentru Iohannis. Anchetă presă: Preşedintele a încasat mai mulţi bani din CHIRII decât a declarat

Celălalt dosar, în care se judecă dreptul lui Klaus Iohannis de a fi coproprietarul spaţiului comercial închiriat băncii, are termen pe 3 septembrie la Curtea de Apel Braşov, scrie Rise Project.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cum poți să scapi de apa la PET, nu o să mai mergi niciodată la Lidl, Kaufland, Auchan, Carrefour sau Mega Image. E ireal ce au început să facă mai mulți români. „Este chiar mai bună decât cea din magazin”
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins în noaptea de Înviere. Bobonete: Ce seară ți-ai ales, fix stilul tău!
Playtech.ro
Câți câini sau pisici ai voie să ții într-un apartament. Legea e clară, dar puțini o cunosc
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Imagini cu oameni luați pe sus din sălile de sport pentru a fi înrolați în armata rusă. Sunt vizați în special imigranții
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Ținutul care a fost al României pentru o scurtă perioadă. Ce spun localnicii despre țara noastră
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Cel puțin 148 de persoane și-au pierdut viața în urma unui naufragiu! Ambarcațiunea a luat foc și s-a scufundat
Cancan.ro
Mai RAR așa ceva! Pe ce dată pică Paștele în 2026, de fapt
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Zi neagră de doliu. Am pierdut cel mai mare cântăreț: „Sper că râde acum cu vechii săi prieteni, sus în Rai”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Doliu în lumea teatrului românesc: Un mare actor a murit în noaptea de Înviere! Mihai Bobonete a făcut anunțul trist: „Ne-a parasit acum cateva momente”
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Superstiții populare de Paște: Ce se spune că aduce noroc și ce trebuie evitat?
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Prima zi de Paște: ce s-a întâmplat cu adevărat? Între evanghelie, istorie și revelație