Dragnea vrea „o altfel de politică”: „Avem un preşedinte care nu vrea războie, să-l lăsăm să ne folosească”

Liviu Dragnea a spus, vineri seară, la Şcoala de Vară a femeilor social-democrate, că doreşte un armistiţiu politic pe termen lung care să ducă la realizarea unui plan de dezvoltare strategică a ţării. 
Iulian Tudor
29 aug. 2015, 04:25
Dragnea vrea

Vreau să promovăm ideile unei păci politice eficiente, ale unui armistiţiu politic pe termen lung. Vreau să promovăm ideea unui pact politic al tututor forţelor politice pentru a putea realiza un plan de dezvoltare eficientă şi strategică a acestei ţări pentru următorii 20-30 de ani. Gândiţi-vă ce ar înseamna să mergem ca şi până acum. O guvernare construieşte ceva, mai mult sau mai puţin, vine următoarea guvernare şi dărâmă tot sau se preocupă un an, doi să schimbe tot ce au făcut cei dinainte. Şi România după fiecare ciclu politic pierde un an sau doi şi pierde în competiţia din ce în ce mai dură cu celelalte popoare. Nu cumva e mai bine ca noi să promovăm aceste idei de un climat politic bazat pe dialog şi continuitate, nu cumva este posibil ca noi să ne putem strânge toate forţele politice în jurul marilor proiecte naţionale, în jurul unui proiect de ţară care să fie peren şi să nu mai poată fi schimbat de nicio forţă politică pentru că a participat la construcţia lui”, a declarat Liviu Dragnea.

El a menţionat că toate scandalurile din perioada când Traian Băsescu a fost preşedinte nu au folosit nimănui şi că atunci România a pierdut oportunităţi importante.

Gândiţi-vă la cei 10 ani care au trecut. Zece ani sfâşiaţi de războaie permanente politice, de conflict permanent, de hărţuieli permanente în care s-au frânt destine, în care România a pierdut momente importante şi oportunităţi importante. Gândiţi-vă cum ar fi fost guvernele Victor Ponta dacă ar fi fost un alt climat politic, bazat pe dialog, fiecare cu doctrina lui, faţă de perioada în care trebuia tot timpul să răspundă unor atacuri venite din alte zone. Cui a folosit acest lucru ? A folosit românilor ? Nu. I-a folosit lui Traian Băsescu ? Nu. Ne-a folosit nouă ? Nu. Poate a folosit celor care nu iubesc această ţară. (…) Nu putem spune că au fost ani pierduţi, dar au fost nişte oportunităţi ratate”, a explicat liderul interimar al PSD.

El a adăugat că îşi doreşte ca această perioadă să fie depăşită şi să se intre într-o nouă epocă politică.

„Îmi doresc foarte mult să intrăm într-o nouă epocă politică. Epoca Traian Băsescu, o epocă a războiului, s-a consumat, suntem într-un moment de inflexiune. Avem un preşedinte care nu pare că-şi doreşte războaie politice cu orice preţ, haideţi să-l folosim, haideţi să-l lăsăm să ne folosească. Sper să înţeleagă şi preşedintele, sper să înţelegem şi noi, liderii de partid şi membrii de partid, că un război politic permanent dus cu orice preţ şi cu mize foarte mici nu face decât să afecteze viitorul acestei ţări”, a afirmat Liviu Dragnea.

Şcoala de Vară a femeilor din PSD se desfăşoară, de vineri până duminică, la Mamaia, evenimentul de vineri seara fiind însă găzduit de Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski” din Constanţa.

DailyBusiness
Cum să folosești coaja de lămâie și oțetul pentru a-ți menține casa curată. Trucurile utile pe care trebuie să le testezi
Spynews
Ce declarație de dragoste i-a făcut Daniel Niculae Cristinei Ich! Și-a exprimat sentimentele public pentru prima dată | FOTO
Bzi.ro
Iubita lui Sebastian Stan arată senzațional! Se iubeşte cu o actriţă celebră din serialul Peaky Blinders
Fanatik.ro
”Îngerul” lui Călin Georgescu, prieten la cataramă cu Jean-Claude Van Damme. Dezvăluiri uluitoare despre bodyguardul fostului candidat la Cotroceni
Capital.ro
Avertisment pentru românii cu bani la saltea. Ce trebuie să faci cu numerarul din ianuarie 2025
Playtech.ro
Cine a fost Sfântul Ioan, de fapt. Meseria pe care o avea cel care a anunțat venirea lui Iisus Hristos
DailyBusiness
Județul cu cel mai mare număr de șomeri din România! Situația alarmantă care pune pe jar autoritățile
Adevarul
Data la care ar putea fi încheiat un acord de pace, inițiat de SUA, între Moscova și Kiev
wowbiz.ro
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Spynews
Fiica Oanei Roman a trăit dezamăgirea supremă de sărbători! Vedeta îl acuză pe fostul soț că nu i-a trimis Isabelei niciun mesaj: ”A plâns foarte tare”
Spynews
Cât de mult a schimbat-o divorțul pe Karmen Minune. La ce concluzie a ajuns artista după separarea de tatăl fetiței sale
Evz.ro
Abundență financiară pentru aceste zodii. Mercur intră în casa banilor de mâine
Ego.ro
Cum arată casa Ilinei Pârvu de la Visuri la Cheie, după ce a fost renovată de PRO TV
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Imagini copleșitoare cu Gigi Becali, în genunchi, de Bobotează
kanald.ro
Calendar ortodox pentru ziua de 8 ianuarie 2025: Un mare Sfânt e pomenit la o zi după Sfântul Ioan! Este considerat un mare făcător de minuni
Cancan.ro
Cauza morții astrologului Ingrid Baciu. De ce a decedat vedeta B1 TV
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, demascat. Adevărul îi va deranja pe mulți români: Legături cu Securitatea
StirileBZI
Aproape 2 milioane de români au salariile mărite de la 1 ianuarie 2025! Angajatorii care nu respectă legea riscă pedepse aspre
Prosport.ro
FOTO. Imagini incendiare cu prezentatoarea TV care face o avere pe site-urile destinate adulților. S-a cuplat cu prietenul fostului iubit
stirilekanald.ro
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
substantial.ro
Sébastien Loeb, descalificat după un accident la Raliul Dakar
MediaFlux
TICHETE de 280 de lei pentru TOȚI ROMÂNII. Se DAU ȘI în 2025, PE LOC!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
În premieră, o femeie este numită prefect la Vatican