Fundaşul francez al echipei FC Barcelona, Eric Abidal, în vârstă de 32 de ani, a fost supus, marţi, unui transplant de ficat, operaţia durând aproape nouă ore, anunţă El Mundo Deportivo.
Potrivit cotidianului catalan, intervenţia chirurgicală a început, marţi, în jurul orei 15.00, şi s-a încheiat aproape de miezul nopţii, având loc la Barnaclínic, o unitate aparţinând de Hospital Clínic de Barcelona.
Marţi seară, după meciul cu Getafe, câştigat de FC Barcelona, scor 4-0, antrenorul Pep Guardiola a afirmat că următoarele ore vor fi decisive pentru starea jucătorului şi a dedicat victoria lui Abidal. „Sunt convins că Abidal este un băiat foarte puternic şi că va trece peste asta„, a mai spus tehnicianul.
Abidal a fost prezent în sufletele fanilor, marţi seară, pe Camp Nou, când în minutul 22 al jocului – 22 este numărul purtat de francez – publicul a început să-i scandeze numele.
Un văr al fotbalistului, Gerard, i-a donat o parte din ficat, astfel că operaţia a putut avea loc mai devreme decât se preconiza, susţine presa spaniolă. Pep Guardiola a spus după meci că victoria a fost obţinută pentru „Abidal şi vărul său Gerard”.
În martie 20011, Abidal a fost operat pentru înlăturarea unei tumori la ficat. El s-a refăcut atunci în câteva săptămâni, iar la două luni după intervenţia chirurgicală a fost titular în finala Ligii Campionilor, cu Manchester United, fiind şi primul care a ridicat trofeul.