Traian Băsescu a declarat, miercuri, la B1 TV, că, în cazul în care dosarul în care este acuzat de ameninţare la adresa Gabrielei Firea va ajunge în instanţa, va continua să se apere.
„Daca ajunge la instanta ma voi apara, cum incerc sa o fac începând din această din faza. Nu sunt indiferent la ce vor procurorii sau să profit de dreptul la tacere. Imi doresc foarte mult ca, daca un astfel de dosar ajunge in instanta, judecătorul sa vada ca am facut diligentele încă din faza de urmărire penală, sa ma apar, sa demonstrez ca nu mi se poate imputa ceea ce mi se imputa”, a spus Băsescu
CITEŞTE ŞI TRAIAN BĂSESCU, acuzat de AMENINŢARE. Fostul preşedinte, huiduit la Parchetul General VIDEO
Întrebat dacă are emoţii, Băsescu şi-a nuanţat declaraţiile făcute la sosirea la Parchet.
„Hai sa clarificam că nu am niciun fel de emotie. Orice om in fata justiţiei nu rămâne indiferent. Nu sunt un insensibil, cum nu am fost şi în multe alte privinţe, chiar dacă nu am arătat sensibilitate. Nu consider ca nu am niciun un fel de problema, am o problema cu avalansa asta de dosare care parca vor sa spuna sa stau linistit sa nu revin in viata politică. Visul oricarui PSD-ist si PNL-ist, probabil”, a arătat fostul preşedinte.
Întrebat care sunt motivele pentru care s-a schimbat incadrarea din şantaj in amenintare, Băsescu a spus:
„Cred ca in urma cercetării facute de procuror, chiar daca nu s-au admis toate cererile noastre toate de probe, totuşi şi din ce s-a investigat din declaraţiile luate, era foarte greu sa rezulte un santaj. Cum sunt eu convins ca dacă cineva ia declaraţia mea, va constata ca nu este nici amenintare. Eu imi sustin corectitudinea atitudinii mele publice in raport cu ceea ce mi se intampla mie, mi se striga pe stadione „La puscarie”. (…)
Puteam sa fac si azi sesizare cand mi se striga de trupa de zgomote a lui Voiculescu si Ponta „La puscarie”. Dar nu o fac, din convingerea ca nu e problema justitiei atmosfera in care politicul îşi duce disputele. În timp, chiar politicul va intelege ca nu se poate face si spune orice in politică.„
„Nu aș comenta atitudinea procurorilor sau deciziile procurorilor. Este o încadrare mult mai favorabilă. A fost decizia procurorilor și nu aș vrea să o argumentez eu acum. Și împotriva acestei încadrări voi avea puncte de vedere. Mie mi s-a strigat pe stadioane „la pușcărie!” și nu a mai spus nimeni că era amenințare. S-au făcut niște pași în înțelegerea lucrurilor. (…)
Eu am avut reacţie politică. Nu stiu dacă cel mai fericit este ca Parchetele sa se implice in dispute politice. Ceea ce eu am spus, relativizând, este infinit mai putin important decat amenintarile provocate chiar de presedintele PSD, chiar de doamna Firea, ca purtător de cuvânt, in adunari publice în care se striga „Puscarie”, cum se strigă şi astăzi, trimisi tot de ei”, a conchis Băsescu.