Regele cu O SUTĂ de NEVESTE şi peste 500 de copii GALERIE FOTO

Bakary Yerima Bouba Alioum este regele din Bafut, Maroua - un ţinut din Camerun care are nu mai puţin de o sută de soţii. 
Sânziana Stancu
12 sept. 2015, 09:48
Regele cu O SUTĂ de NEVESTE şi peste 500 de copii GALERIE FOTO

Bakary Yerima Bouba Alioum sau Abumbi al II-lea este cel de-al 11-lea rege sau „fon” din Bafut. Despre regatul lui poate că nu s-a auzit mai nimic pe plan internaţional, ci mai degrabă pe plan local, în Camerun. Dar un amănunt din viaţa sa persoanlă poate face înconjurul lumii: regele camerunez are nu mai puţin de o sută de neveste şi peste 500 de copii.

Tatăl lui a condus regatul de 47 de ani şi el este acum soţul a nu mai puţin de o sută de neveste, între care 72 le-a „moştenit” de la tatăl său.  Abumbi nu s-a căsătorit cu toate dintr-o dată, ci acest „contingent” impresionant de soţii este rezultatul unei tradiţii locale, potrivit căreia, când un rege moare, succesorul lui îi moşteneşte şi soţiile pe care le-a avut respectivul în timpul vieţii.

Reginele joacă un rol foarte important în regat, ele susţinându-l cu tărie în noul său rol de rege. „În spatele fiecărui bărbat de succes se află o femeie puternică şi de succes”, explică Regina Constance, cea de-a treia soţie în ierarhie a lui Abumbi al II-lea. „Tradiţia noastră este ca atunci când un bărbat devine rege, soţiile lui mai bătrâne să le înveţe tradiţia pe cele mai tinere şi, de asemenea, să îl obişnuiască şi pe noul rege cu noul său rol, pentru că, înainte de a deveni rege, acesta a fost prinţ, şi nu rege”, a mai spus regina ceaq mai bătrână.

Cu toate că poligamia este legală în Camerun, statisticile din această ţară arată o tendinţă descendentă a acestui fenomen nu numai în Camerun, ci şi în alte ţări africane unde aceasta este permisă.

„În perioada colonială, au pătruns alte valori diferite de cele cele tradiţionale şi de atunci există un conflict constant între valorile tradiţionale şi cele moderne, occidentale”, recunoaşte Fon Abumbi al II-lea. „Rolul meu este să găsesc o cale astfel încât supuşii mei să se poată bucura de dezvoltare şi de o viaţă modernă, fără să distrugă însă cultura în care au crescut. Fără cultură, nu poţi fi o fiinţă umană, eşti un animal”, a mai spus regele african.

Şi chiar dacă poligamia este condamnată vehement în alte ţări, mai ales în cele occidentale, pentru alte ţări, cum este şi micul regat camerunez este o tradiţie foarte valoroasă. „Poate că am fi tentaţi să judecăm stilul de viaţă al regilor, dar ca şi în Regatul Marii Britanii, regatele şi regii africani sunt legaţi de o cultură şi istorie bogate, între care şi aceea de a moşteni toate soţiile tatălui tău şi care este, mai presus de toate, o obligaţie morală”, a explicat Soni Methu, prezentatoarea de la Inside Africa. Ea a descris şi soţiile emancipate ale altui conducător tribal camerunez, tânărul Fon Ndofua Zofia II de Babungo: „Toate aceste neveste vorbesc fluent Engleza într-o regiune francofonă şi se pricep foarte bine la marketing”.

Dar tocmai aceste lucuri neobişnuite sunt sarea şi piperul, farmecul unui mic regat fascinant şi confuz, aflat între tradiţie şi modern.  „Ca să conduci un regat în ziua de astăzi trebuie să fii educat, pentru că lucurile se mişcă astăzi cu repeziciune. Şi după cum se spune, educaţia este lumină, iar ignoranţa, întuneric”, mai spune tânărul rege care a moştenit de la tatăl o zestre interesantă.

DailyBusiness
Răsturnări de situație la alegerile prezidențiale! Sociologii anunță surprize URIAȘE
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Exit Poll ora 21.00, rezultate șoc la alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Cine intră în turul 2, numărătoarea CURS, AVANGARDE și CIRA
Capital.ro
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
Momente tensionate la referendumul lui Nicușor Dan. Acuzații de obstrucționare a votului în București!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Bomba din sondajele exit-poll, ora 21.00. Clasament surprinzător
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
BREAKING | Rezultate alegeri prezidențiale 2024. Cine intră în turul 2, conform EXIT POLL-ului
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
substantial.ro
Patru bărbați condamnați în Spania pentru uciderea infirmierului Samuel Luiz
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
VIDEO: Traian Băsescu a așteptat zeci de minute la coadă, la vot, apoi „și-a luat-o” de la șeful de sală. Băsescu: „Ce ai? Ești nervos?”