Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost prins de procurorii DNA având asupra sa 25.000 de euro, bani pe care i-ar fi luat mită. Sorin Oprescu va fi dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.
Printre persoanele vizate în dosar s-ar număra şi fiul său, Mircea Oprescu, potrivit unor surse citate pe blog de jurnalistul Dan Turturică.
„În rețeaua lui Oprescu era băgat și fiul acestuia, Mircea. Rolul lui era, potrivit unor surse, de a colecta șpăgile. Se pare, însă, că el avea o metodă mult mai prudentă: se întâlnea cu mituitorii în străinătate, acolo unde încasa și banii”, scrie jurnalistul.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de la data de 06.09.2015, ora 00.33, până la data de 07.09.2015, ora 00.33, a inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA, primar al municipiului Bucureşti, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Procurorii cer arestarea pentru 30 de zile pentru Primarul General al Capitalei. Sorin Oprescu a mers împreună cu procurorii la casa sa din Ciolpani, unde se desfăşoară percheziţii. Procurorii caută probe având legătură cu faptele de care este acuzat.
Duminică au loc percheziții domiciliare în 13 locații, situate în municipiul Bucureşti, şi judeţele Bacău, Călăraşi şi Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, potrivit DNA.
Surse judiciare precizează că au loc percheziţii şi la Administraţia Cimitirelor, la Centrul Cultural al Palatelor Brâncoveneşti de la Mogoşoaia, la Primăria Bucureşti şi la cele două locuinţe ale lui Sorin Oprescu.
În ordonanța procurorilor se arată că în perioada 2013-2015, „un grup bine organizat, la care a aderat şi inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din Municipiului București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București„.
Astfel, executantul păstra pentru sine între 30% şi 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită, un procent de 10% din valoarea contractului fiind cerut pentru inculpatul Oprescu Sorin Mircea.
Concret, membrii grupului, persoane cu funcţii de conducere din cadrul a două instituţii publice din subordinea Primarului Municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajaţii din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.
Potrivit procurorilor, la data de 05.09.2015, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, inculpatul Sorin Oprescu, a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului Bucureşti.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.