CRIZA IMIGRANŢILOR. Refugiaţi bolnavi, inclusiv copii, internaţi în spital, în Austria

CRIZA IMIGRANŢILOR. 16 imigranți care au sosit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în Austria din Ungaria au fost internați în spitale, inclusiv șapte copii pentru diaree, vărsături și deshidratare, a anunțat Crucea Roșie, citată de DPA, potrivit Agerpes.
Romania TV
06 sept. 2015, 10:55
CRIZA IMIGRANŢILOR. Refugiaţi bolnavi, inclusiv copii, internaţi în spital, în Austria

„Am avut un mare val de imigranți în jurul orelor 1 și 2 dimineața. Aproximativ 1.000 de persoane au sosit”, a declarat șeful echipei Crucii Roșii, Reinhold Renner, pentru agenția de presă APA.Printre persoanele spitalizate figurează un diabetic și o femeie gravidă, a indicat el.

Trei trenuri cu 1.200 de migranți vor sosi în orele următoare în gara din Munchen de la Salzburg, Austria, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului bavarez.

Circa 600 de persoane care au sosit duminică au fost trimise cu trenul spre centrele de refugiați din vestul orașului Dortmund. Suplimentar, 13 autobuze staționează la Munchen pentru a-i prelua pe noii sosiți și a-i transporta spre alte destinații din Germania, a spus același purtător de cuvânt, citat de DPA.

Duminică, mii de migranți și-au reluat călătoria spre Germania din Ungaria prin Austria, Viena avertizând totuși că deschiderea frontierelor sale nu poate fi decât temporară și că UE trebuie să găsească de urgență o rezolvare comună acestui dosar, relatează AFP, citată de Agerpres.

Citeşte şi CRIZA IMIGRANŢILOR. Peste 6.500 de refugiaţi au ajuns în Austria. Poliţia austriacă nu va face uz de forţă

Această decizie nu poate fi totuși decât „temporară”, a avertizat cancelarul austriac Werner Fayman duminică, subliniind că o „măsură de acest tip nu poate fi o soluție”.

După o pauză de o noapte, 1.000 de migranți au părăsit în cursul dimineții gara Keleti din Budapesta și mai multe centre de primire ungare pentru a se duce cu trenul spre Nickelsdorf, la frontiera austriacă, de unde transportul feroviar până în Germania le este asigurat prin Viena.

Circa 10.000 de migranți au sosit sâmbătă în Austria, dintre care 8.000 și-au continuat deja drumul până în Germania, potrivit autorităților. Și această migrare ar urma să continue duminică.
 

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Anunț important pentru toți românii din străinătate. Doar așa o să puteți lua pensia. Este obligatoriu să trimiteți acest act semestrial. Modelul oficial al documentului
Capital.ro
Rămân cu permisul suspendat 3 luni. Șoferii nu pot cere analize. Legea nu le mai permite
Playtech.ro
Documentul pe care toți chelnerii și vânzătorii din România vor avea dreptul să ți-l ceară. E lege acum
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
ANALIZĂ. Cât de afectată este imaginea României de scandalul Dianei Șoșoacă în Parlamentul European
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Cum scapi de cel mai urât miros. Soluția este ieftină și o ai în bucătărie
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se adâncește ! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
Vladimir Putin a ordonat retragerea. Umilință pentru Rusia: A însemnat o batjocură
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Accident grav pe A2: patru autoturisme și un autotren implicate, 18 persoane afectate
MediaFlux
⁠Tradiții și obiceiuri de Sfântul Ilie. Ce trebuie să respecte orice creștin
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'