Sorin Oprescu, vizitat de fratele său în arestul Poliţiei Capitalei

Sorin Oprescu, care se află în arestul Poliţiei Capitalei, a primit, miercuri, vizita fratelui său. Până acum, primarul Capitalei a fost vizitat doar de avocaţi.
Iulian Tudor
09 sept. 2015, 05:25
Sorin Oprescu, vizitat de fratele său în arestul Poliţiei Capitalei

Fratele lui Sorin Oprescu a fost, miercuri, în jurul orei 11.00, la arestul Poliţiei Capitalei, unde l-a vizitat pe edil, potrivit România TV. Solicitarea pentru vizita de miercuri a fratelui lui Oprescu a fost depusă încă de marţi.

Potrivit regulamentului de la arestul Poliţiei Capitalei, în ziua de miercuri sunt programate vizitele pentru cei care au numele de familie începând cu litera „O”. Săptămâna aceasta, Sorin Oprescu nu mai are dreptul la vizite din partea rudelor, el îi mai poate primi doar pe avocaţii săi.

Fiul lui Sorin Oprescu se află încă în străinătate, potrivit România TV. Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a precizat, marţi, că fiul lui Sorin Oprescu nu are nicio calitate în dosarul în care este cercetat primarul Capitalei sau în altele, până în acest moment.

Primarul Sorin Oprescu a transmis din închisoare că este nevinovat şi spune că la recurs va reuşi să îşi dovedească nevinovăţia.

Citeşte şi: SORIN OPRESCU, un nou mesaj din arest: „Şi apărarea a spus că NU a fost flagrant”

Sorin Oprescu a fost încarcerat în Arestul Central al Poliţiei Capitalei într-o celulă cu şase bărbaţi, printre care şi Mohammad Munaf, condamnat în cazul răpirii celor trei jurnaliţti români. Colegii de cameră ai primarului Capitalei nu sunt consideraţi infractori periculoşi, majoritatea fiind arestaţi pentru infracţiuni economice.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reţinut de procurorii DNA sâmbătă noapte, iar duminică noapte, cu puţin înainte de miezul nopţii, magistraţii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele edilului, care a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei. Decizia nu este definitivă şi a fost contestată de Sorin Oprescu la Curtea de Apel Bucureşti.

CITEŞTE ŞI: Sorin Oprescu ŞTIA că este URMĂRIT. Un apropiat al primarului rupe tăcerea: Nu cred că a luat ŞPAGĂ

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Moneda din 2003 care îţi aduce bani după Paşte. Este românească şi sigur o aveai şi tu în buzunar
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte