Soţia omului de afaceri Adamescu cere ajutor de la stat pentru plata taxelor de divorţ

Carmen Adamescu a cerut în instanță ca statul să îi acorde "ajutor public judiciar" în dosarul în care a intentat divorț de magnatul Dan Adamescu. Potrivit legii, de ajutor din partea statului poate beneficia "orice persoană fizică, în situația în care nu poate face față cheltuielilor unui proces sau celor pe care le implică obținerea de consultații juridice, în vederea apărării unui drept sau interes legitim în justiție".
Iulian Tudor
09 sept. 2015, 06:36
Soţia omului de afaceri Adamescu cere ajutor de la stat pentru plata taxelor de divorţ

Soția omului de afaceri Dan Adamescu susține că nu are bani nici măcar pentru achitarea taxelor de divorț și plata avocaților. Astfel, ea a cerut Judecătoriei Sectorului 1 București, unde a intentat divorțul, să îi acorde “ajutor public judiciar”, potrivit Agerpres. Instanța a dispus suplimentarea probatoriului și i-a solicitat să indice toate sursele de venit și bunurile deținute, atât în țară, cât și în străinătate, pentru a se putea pronunța asupra cererii. Decizia urmează a fi luată până la următorul termen al procesului, din 22 septembrie.

Potrivit legii, pot beneficia de achitarea integrală a cheltuielilor aferente unui proces persoanele ale căror venituri sunt mai mici de 500 de lei net pe lună, pe membru de familie. În cazul în care veniturile sunt până în 800 de lei, statul decontează doar 50% din cheltuieli. Instanța poate dispune și ca taxele judiciare să fie plătite în 48 de rate, dacă justițiabilul nu își permite să le achite integral. Legiuitorul a menționat că la capitolul venituri intră și banii obținuți din chirii sau profitul obținut din calitatea de acționar al unei societăți comerciale.

Taxele de divorț sunt cuprinse între 20 și 200 de lei, în funcție de criterii precum starea de sănătate a celor care îl intentează sau motivul înaintării cererii către instanță.

Familia Adamescu deține printre altele magazinul Unirea din București, Hotelul Rex din Mamaia, clubul de fotbal Oțelul Galați și publicațiile România LIberă și Academia Cațavencu.

Dan Adamescu se confruntă cu probleme pe toate planurile: cea mai mare companie deținută de omul de afaceri, Astra Asigurări, este la un pas de faliment, iar el a fost condamnat la patru ani și șase luni de închisoare, de Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat că a mituit mai mulți judecători.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Meteorologii Accuweather anunță vremea pentru luna mai. Fenomenul meteo care pune stăpânire pe toată țara în final de lună
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
Playtech.ro
Amenda pe care o primesc românii care nu pot justifica banii cash. În Europa se dau sancţiuni uriaşe
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
„Cuda” și „Sirin”: Proiectele secrete care vor revoluționa apărarea României
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
Cine este, de fapt, mama lui Rareș Ion? Femeia e șefă la stat și are un salariu uriaș
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat interzis în UE. România nu poate refuza. Ajutorul care trebuie să dispară din aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
O studentă la Drept, din Timișoara, a căzut de la etaj după ce s-ar fi certat cu iubitul. Tânăra are 19 ani
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Meteo Paște 2025. ANM anunță cum va fi vremea în fiecare regiune din România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai