Duşa: Suntem solidari cu IMIGRANŢII, dar numărul acestora nu poate fi IMPUS cu FORŢA

Ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, a declarat joi, la Curtea de Argeș, că numărul de emigranți comunicat de Comisia Europeană aferent României nu poate fi impus cu forța, ci trebuie negociat.
Iulian Tudor
10 sept. 2015, 17:39
Duşa: Suntem solidari cu IMIGRANŢII, dar numărul acestora nu poate fi IMPUS cu FORŢA

„S-a precizat clar că reprezentanții noștri la JAI nu acceptă aceste cifre de imigranți, ele nu pot fi impuse cu forța, ele trebuie să fie negociate și cred că, până la urmă, pe calea dialogului și la nivel european se va găsi o soluție. Sigur, suntem solidari cu cei care migrează spre Europa, suntem oameni și românii sunt primitori și binevoitori, dar lucrurile nu pot fi impuse, iar cifrele trebuie negociate ținându-se cont de capacitatea pe care o are fiecare țară.

Urmează ca în CSAT să se analizeze, săptămâna viitoare, acest subiect. Ministerul Afacerilor Interne, care gestionează problema imigranților, a făcut precizările necesare și cu capacitatea de cazare a emigranților în centrele de primire. Cred că ceea ce a spus domnul Aurescu, când s-a aflat de cifra de peste 4.000 de emigranți, este o propunere și nu o hotărâre. Și urmează ca la consiliul JAI să se discute acest subiect, iar mandatul reprezentantului României este de a nu accepta aceste cifre”, a spus ministrul Dușa.

Citeşte şi: Criza imigranţilor. Dragnea: E important să obţinem cote VOLUNTARE în privinţa primirii REFUGIAŢILOR

Ministrul Apărării a fost prezent joi la Curtea de Argeș, unde a participat la ceremonia de primire în țară a Batalionului 33 Văleni de Munte „Posada” după efectuarea unei misiuni de 6 luni în Afganistan, scrie Agerpres.

Mandatul ministrului de Interne la Consiliul JAI, care se va reuni în 14 septembrie, este să nu declare adeziunea României pentru cotele obligatorii de imigranți, a declarat joi președintele Klaus Iohannis, care și-a exprimat nemulțumirea față de anunțul Comisiei Europene referitor la introducerea unor cote obligatorii pentru statele membre.

Întrebat dacă România nu primește sub nicio formă mai mulți refugiați decât 1.785 de persoane, președintele Iohannis a arătat că aici nu vorbim de cifre.

„Aici nu vorbim de cifre. E vorba de oameni și nu de piese care trebuie numărate, vorbim de imigranții care vin în Europa. În al doilea rând, vorbim de o solidaritate pe care România și-a declarat-o nu doar prin vorbe, ci și prin oferte de a primi un număr mare pentru noi de refugiați, ceea ce nu considerăm că este o soluție și nu cred că este oportun să vorbim de cote obligatorii calculate într-un mod foarte birocratic contabilicește aș putea spune, fără a consulta statele membre”, a argumentat acesta.

România ar urma să preia 4.646 dintre cei 120.000 de noi refugiați aflați în Italia, Grecia și Ungaria, potrivit schemei de redistribuire de urgență a refugiaților între statele membre ale Uniunii Europene, care face parte dintr-un plan în șapte puncte pentru soluționarea crizei refugiaților cu care se confruntă Uniunea Europeană, relevă un comunicat al Comisiei Europene dat publicității miercuri la Strasbourg.

Citeşte şi: Iohannis NU este de acord cu cotele obligatorii de refugiaţi: „Sunt oameni, nu PIESE care trebuie numărate”

În luna mai, României îi mai fusese alocată o cotă de 1.705 refugiați din prima tranșă de refugiați de 40.000, aflați pe teritoriul Italiei și Greciei.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
Cu cine au votat Florinel Coman și soția Ioana la alegerile pentru președintele României! ”Are proiecte bune”
Capital.ro
Decizie șoc pentru Ion ILIESCU. Înalta Curte de Justiție a hotărât definitiv
Playtech.ro
Carmen Iohannis, apariție surprinzătoare înainte de vot. Gestul făcut de prima-doamnă, a urmat exemplul soțului
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor de economie: „Ne uităm ca și curca la lemne și nu înțelegem”
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Dispar micii. Situația este catastrofală
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
StirileBZI
Produsul controversat consumat în Postul Crăciunului 2024! Poate cauza pierderi de memorie
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
Breaking! Cine e polițistul care s-a împușcat în cap
substantial.ro
Zelenski subliniază necesitatea consolidării apărării aeriene a Ucrainei după atacul cu drone
MediaFlux
S-A ÎMPUȘCAT în CAP în DRUM SPRE SECȚIA de VOTARE! ALERTĂ în ROMÂNIA de ALEGERI
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy