Bărbatul și-a pierdut viața, iar doi polițiști au fost răniți în timp ce negociau cu acesta. La spital au mai ajuns cinci persoane, locatari ai blocului, care au suferit atacuri de panică.
Polițiștii au arsuri de gradul doi și sunt în stare stabilă, a spus Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani.
EXPLOZIE la Constanţa. Un pompier a murit în timpul intervenţiei
Aceasta a precizat că, din primele informații, un bărbat de 54 de ani și-a anunțat intenția de a se sinucide. „Inițial a furnizat date false privind locaţia în care se află, după care poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, au încercat să ia legătura cu persoana respectivă. În momentul în care poliţiştii încercau să discute cu această persoană s-a produs explozia”, a mai spus Dorina Lupu.
La faţa locului au ajuns mai multe echipaje ISU care au intervenit pentru stingerea incendiului. Nu a fost afectată structura blocului, iar locatarii care au fost evacuați temporar se pot întoarce acasă, a mai spus purtătorul de cuvânt al ISU Botoșani.