Totul parea fara scapare pentru mine in dimineata in care, somer fiind, mi-am verificat pentru a 7-a oara buzunarele, in speranta ca voi mai gasi ceva marunt de pe vremea cand tineam bani prin toate hainele. Spre norocul meu, undeva in spatele dulapului, am gasit o hartie de 10 lei mototolita, lucru care mi-a adus un zambet larg pe buze.
La scurt timp mi-am dat seama ca nu voi mai avea un asfel de noroc chior, asa ca m-am trezit cu lacrimi pe obraz si bagat intr-o stare de tristete profunda, de genul careia nici nu stiam ca poate exista.
Am iesit pe usa si m-am indreptat spre magazin, moment in care m-am intrebat daca ar trebui sa imi iau si cateva tigari sau sa mai pastrez 5 lei si pentru maine. Mereu mi-a fost rusine sa iau tigari la bucata, iar in momentele in care ramaneam falit imi puneam prietenii sa faca asta pentru mine. In fine, stau la rand in fata chioscului de langa bloc si decid sa imi iau un pachet de biscuiti, multumit de mine ca nu am dat ultimii bani pe viciul prostesc dobandit de pe vremea liceului.
Ma indrept spre parcul din apropiere si ma asez pe prima banca libera, pentru a-mi analiza mai bine situatia. Nu am fost niciodata genul de om care sa-si planga de mila, dar parca acum mi-e mai greu ca niciodata. In timp ce gandurile incep sa o ia razna in mintea mea, se apropie de mine un batranel de vreo 80 de ani, insotit oarecum de doi copilasi. Spun oarecum pentru ca bietul om incerca sa tina pasul cu micutii neastamparati. Vizibil obosit, barbatul s-a asezat langa mine gafaind.
Citeste mai mult pe Revista Teo