„Bineînţeles că ne afectează foarte mult, organizaţia PDL Cluj este una dintre organizaţiile noastre etalon, este una dintre cele mai puternice şi întreg partidul este afectat de aşa ceva, cu atât mai mult premierul”, a precizat Cezar Preda, potrivit Mediafax.
El a spus că PDL nu se pune „paravan” împotriva funcţionării corecte a justiţiei. „Nimeni nu e mai presus de lege, justiţia să-şi facă treaba. Aşa cum a spus primul-ministru şi preşedintele partidului, PDL nu comentează şi nu se pune paravan împotriva funcţionării corecte a justiţiei”, a precizat Cezar Preda, preşedintele PDL Buzău.
Sorin Apostu a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, care îl acuză de luare de mită în formă continuată. El va fi prezentat, joi, la Curtea de Apel Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
Primarul Sorin Apostu este preşedinte al organizaţiei Cluj-Napoca a PDL şi vicepreşedinte al filialei judeţene a partidului, el intrând în politică în 1999 şi ajungând primar în 2009, după ce Emil Boc a demisionat din această funcţie, fiind desemnat premier.
Sorin Apostu a intrat în politică în 1999, devenind membru al Partidului Democrat.
Între 1998 şi 2001, Apostu a fost director adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Cluj, iar între anii 2004 şi 2008 a ocupat funcţia de director tehnic al Primăriei Cluj-Napoca.
La alegerile locale din 2004, Apostu a fost ales consilier local al municipiului Cluj-Napoca pe listele Partidului Democrat. A demisionat la scurt timp din funcţia de consilier local şi a preluat funcţia de director al Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca.
În 2008, a candidat din nou pe listele de consilieri locali ai Partidului Democrat-Liberal, fiind ales consilier local al municipiului Cluj-Napoca şi apoi viceprimar, în iunie 2008.
El a fost ales ca primar interimar după demisia primarului Emil Boc în ianuarie 2009, iar Partidul Democrat Liberal l-a desemnat drept candidat la funcţia de primar pentru alegerile interimare din 15 februarie 2009, pe care le-a câştigat din primul tur.
Sorin Apostu a fost vicepreşedinte al filialei Cluj-Napoca a PDL, iar în 2 aprilie 2011 a fost ales preşedinte al filialei, fiind singurul candidat la această funcţie. El este şi vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Cluj a PDL.