Victor Ponta, la DNA: „Am depus un document important. Procurorul nu a avut timp să mă primească”

Premierul Victor Ponta s-a prezentat, marţi dimineata, la DNA. Şeful Guvernului a stat 10 minute în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, declarând că a venit să depună un document la dosar.
Ionela Marcu
15 sept. 2015, 07:06
Victor Ponta, la DNA:

Premierul Victor Ponta este cercetat, în dosarul „Turceni – Rovinari”, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat.

La sosire, Ponta a precizat că a venit la DNA pentru a depune un document foarte important la dosar. „Am vrut să depun la dosar un document foarte important”, a spus Ponta.

La plecare, premierul a spus că nu a fost primit de procurorul de caz, doar a depus documentul.

Am vrut eu să depun pentru că este important pentru cauză decizia Curţii Europene de Justiţie, dată pe 3 septembrie, care lămureşte foarte clar ce se intâmplă cu contractele de consultanţă juridică. (…) Eu zic că am făcut activitate, procurorul zice că nu am făcut, Curtea Europeană de Justiţie zice să ne vedem amândoi de treabă pentru că, atâta timp cât s-au plătit taxele, e in regulă.

Din punctul de vedere al Curţii de Justiţie a UE, care este obligatorie, nu avem un caz aici. Procurorul de caz nu a avut timp să mă primească acum. Probabil că va studia documentul şi, după ce îl studiază, mă cheamă”, a precizat Ponta.

Întrebat dacă a primit vreun răspuns privind disjungerea cauzei, aşa cum a solicitat la ultima audiere, Ponta a spus că nu a primit încă un răspuns.

Ulterior, Ponta a declarat că, în cazul în care decizia Curtii Europene de Justiţie nu îl va convinge pe procuror, atunci va folosi documentul in instanţă.

„Eu am cerut de vineri sa depun documentul si sa-l si explic. Probabil ca va studia documentul si după aceea vom discuta”, a conchis Ponta. 

CITEŞTE ŞI Victor Ponta, audiat la DNA. Premierul a cerut DISJUNGEREA din dosarul Turceni-Rovinari

Premierul s-a prezentat ultima dată la DNA la data de 3 septembrie. Ponta a declarat atunci că i-a cerut procurorului disjungerea cauzei sale din dosarul mare, pentru a se judeca mai repede.

Victor Ponta este cercetat pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor în dosarul Turceni-Rovinari.

 

 

Spynews
La mulți ani de Sf. Ilie. Mesaje și urări pentru 2024
Bzi.ro
Adina Buzatu, comparată cu Sharon Stone: A făcut furori în costum de baie, la 47 de ani!
Fanatik.ro
Cine se află, de fapt, în spatele Wizz Air, compania care a provocat scandaluri imense în România. Mii de turiști se plâng de zboruri amânate sau anulate
Capital.ro
Ilegal în România. Îți confiscă tot, inclusiv banii și mașina. Nu există excepție în lege
Playtech.ro
5 greșeli pe care le faci când folosești aparatul de aer condiționat și îți măresc considerabil factura la curent
DailyBusiness
Numerele la loto care te pot îmbogăți în această seară!
Adevarul
Rusia „nu poate câștiga” în Ucraina. „Nu avem trupe suficiente, aruncăm în luptă și răniții”, spune un propagandist al Kremlinului
Spynews
E oficial! Chelnerii și vânzătorii din România au acum dreptul de a le cere clienților buletinul. În ce condiții se aplică legea
Spynews
Cum arată zona revoltei din Leeds după ce românii au făcut haos | FOTO
Evz.ro
Haos în sistemul medical. Unde se calcă pacienții în picioare
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Cât a mers darul la nunta lui Ianis Hagi. Chiar și invitații „normali” au plătit sume importante
wowbiz.ro
Gigi Becali, implicat într-un accident rutier! Ce se întâmplă în aceste momente cu patronul FCSB?
Cancan.ro
Misterul crimei din Brăila se ADÂNCEȘTE! Ce făcea dentista cu pacienții ei, în cabinet, când veneau la ea. Poliția a descoperit
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Adriana Bahmuțeanu a divorțat de George Restivan! Anunțul făcut de vedetă pe rețelelele sociale i-a șocat pe toți
Capital.ro
N-ai voie dacă nu prezinți BULETIN. S-a dat azi lege obligatorie în România. Amendă 30.000 lei
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate prea mult!
stirilekanald.ro
Ireal ce i-a făcut criminalul Marinei Gavril după mai multe lovituri de cuțit
substantial.ro
Curtea Internațională de Justiție declară ilegale colonizările israeliene din teritoriile palestiniene ocupate
MediaFlux
JOE BIDEN, SCHIMBAT! Răsturnare de situație în SUA!
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'