SCANDAL diplomatic între România şi Ungaria. Ministru ungar, ATAC DUR la Ponta: „Şi-a PIERDUT autocontrolul”

Secretarul ambasadei României la Budapesta a fost convocat, marţi, la Ministerul ungar de Externe, în urma afirmaţiilor premierului Victor Ponta cu privire la criza imigranţilor. Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a reacţionat de asemenea extrem de dur, miercuri dimineață, spunând că premierul român "și-a pierdut autocontrolul și, prin afirmațiile sale iraționale, jignește întreaga Ungarie", 
Ionela Marcu
16 sept. 2015, 06:06
SCANDAL diplomatic între România şi Ungaria. Ministru ungar, ATAC DUR la Ponta:

Disensiunile dintre cele două ţări au venit după ce Budapesta şi-a anunţat intenţia de a construi un gard anti-imigranţi şi la graniţa cu România, în încercarea de a stopa numarul mare de refugiaţi. 

Ministrul de Externe ungar Peter Szijjarto a condamnat, dur, miercuri dimineață afirmațiile premierului român Victor Ponta conform cărora decidenții politici din Ungaria nu sunt „cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte țări din care fug refugiații”, relatează agenția MTI.

„Ieri (marți — n.r.), Victor Ponta și-a pierdut autocontrolul și, prin afirmațiile sale iraționale, jignește întreaga Ungarie”, a transmis ministrul ungar de externe într-un comunicat. „Politicienii europeni civilizați nu spun astfel de calomnii necontrolate. Remarcile sale au o singură explicație: și-a pierdut total sprijinul în politica internă din România”, a adăugat șeful diplomației ungare, potrivit MTI.

Într-o postare de marți seară pe Facebook, premierul Victor Ponta a afirmat că dorește să atragă atenția și să sancționeze comportamentul unor înalți oficiali guvernamentali maghiari, care, în opinia sa, „sunt o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene”.

Nu doresc să răspund la provocările venite din partea unor reprezentanți guvernamentali maghiari. (…)Ca mulți alți lideri politici europeni am datoria să atrag atenția și să sancționez comportamentul constant al unor oficiali guvernamentali de cel mai înalt nivel din Ungaria. Aceștia sunt o rușine pentru cultura și valorile Uniunii Europene; și în atitudinile antisemite, și în ceea ce privește tratamentul minorităților de toate tipurile, și acum în timpul crizei refugiaților!”, a precizat Ponta pe Facebook.

Premierul român a adăugat că este adeptul unor soluții raționale și sustenabile în cazul crizei refugiaților, apreciind că brutalitățile și legile agresive nu vor rezolva problema.

„Sârma ghimpată, legi agresive, închisori și brutalitate cu siguranță nu vor rezolva problema — doar vor arăta ca în Ungaria, în inima Europei, sunt decidenți politici cu nimic mai buni decât cei din Siria, Libia sau alte țări din care fug respectivii refugiați! Cred în solidaritate, în soluții raționale și sustenabile și mai ales în superioritatea valorilor europene — ce vedem în ultimele zile în Ungaria este în totală contradicție tocmai cu aceste obiective și valori!”, a subliniat șeful executivului român.

_________________________________________________________________________

Criza imigranţilor a provocat un scandal diplomatic între Romania şi Ungaria. „Problema e de capacitatea noastră logistică de a-i trata pe acei oameni ca pe nişte oameni nu cum îi tratează vecinii noştri maghiari cu bâta şi cu înseriatul”, a declarat Victor Ponta.

Citeşte şi: Ambasada României la Budapesta cere o întrevedere MAE ungar pentru reiterarea poziţiei României

Această declaraţie a fost cea care a înfuriat Budapesta şi a atras o reacţie virulentă din partea Ministerului ungar de Externe.

„Declarații extremiste şi mincinoase și o poziție nedemnă pentru un lider politic al secolului 21”, aşa a fost catalogată afirmaţia lui Victor Ponta la Budapesta. Guvernul ungar i-a cerut premierului român să înceteze minciunile la adresa Ungariei. Premierul Ponta a reacţionat şi de această dată.

„Eu am o experienţă deja de ani de zile de tot felul de declaraţii şi provocări din partea unor oficiali maghiari. De fiecare dată am încercat să nu le facem jocul”, a precizat marţi premierul.

Scandalul diplomatic româno-maghiar vine după ce Budapesta a anunţat că va începe lucrările de extindere a gardului anti-imigranţi şi la frontiera cu România. Asta după ce hotarul cu Serbia a fost sigilat, iar în judeţele maghiare de graniţă a fost decretată stare de criză. În aceste condiţii, Ungaria crede că refugiaţii vor încerca să-şi croiască drum spre mult visata Germanie fie prin Croaţia, fie prin România.

„Povestea că Ungaria îşi face gard şi aruncă problema în Serbia, România, Austria, denotă un mod de gândire care scoate Ungaria din Europa.

Suntem în UE, noi am vrut. Problema este a tuturor, nu doar a României sau a Ungariei. Dacă Ungaria îşi face gard, nu rezolvă nimic. Stilul Ungariei, care îşi pune un gard… Nu este o atitudine normală nici într-o comunitate, nici între ţări. Unii oficiali maghiari ar trebui să-i ținem după gard, să nu se mai plimbe prin Transilvania sau în Europa și să spună lucruri ciudate„, a precizat marţi şeful Guvernului.

MAE român precizează, într-un comunicat de presă că întrevederea dintre reprezentanţii ministerului ungar de externe şi însărcinatul cu afaceri al Ambasadei României la Budapesta a avut loc la solicitarea părţii române, care a dorit să ceară lămuriri legate de intenţia Ungariei de a ridica un gard la frontiera cu ţara noastră.

Cu acest prilej, precizează MAE român, partea ungară a informat asupra nemulţumirii legate de o declaraţie a premierului Victor Ponta privind maniera de tratare a solicitanţilor de azil de către autorităţile ungare, aspect comunicat ulterior şi la nivel public de partea ungară, scrie Mediafax.

Potrivit sursei citate, Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta a mai informat că partea ungară a avut o reacţie similară faţă de toţi liderii europeni care au criticat modul de gestionare a crizei migranţilor de către autorităţile ungare.

„Ministerul român al Afacerilor Externe consideră că maniera de a acţiona a părţii ungare, astfel cum a rezultat din acţiunile şi mesajele de astăzi, este inadmisibilă şi contrară Parteneriatului Strategic. Prin aceste acţiuni, partea ungară încearcă să atragă partea română într-o dispută artificială, de natură a distrage atenţia de la aspectele de fond ale problematicii migranţilor şi de la efectul de auto-izolare pe care îl au măsurile promovate de partea ungară. MAE român dezaprobă ferm astfel de abordări”, se arată în comunicat.

Potrivit MTI, ministerul ungar de Externe l-a convocat marţi pe însărcinatul cu afaceri român pentru a oferi explicaţii după declaraţiile premierului Victor Ponta.

Citeşte şi: Însărcinatul cu afaceri român, convocat la MAE ungar după „comentariile neadecvate” ale lui Victor Ponta

„Domnul Victor Ponta a făcut recent declaraţii inadecvate despre modul în care Ungaria gestionează criza imigranţilor”, precizează Ministerul ungar de Externe, citat de MTI.

Levente Magyar, secretar de stat pentru Comerţ Exterior şi Afaceri Externe în MAE ungar, a exprimat „surprinderea” în legătură cu „încercările constante ale lui Victor Ponta de a-şi salva controversata sa poziţie morală prin minciuni antiungare”, subliniază diplomaţia de la Budapesta.

În contextul tot mai tensionat creat de criza refugiaţilor, Angela Merkel cere organizarea unui summit extraordinar al liderilor europeni care să se desfăşoare săptămâna viitoare. Ea a apărat poziţia Germaniei de a reintroduce controalele la graniţă, măsură adoptată şi de ţara vecină, Austria.

„Este normal pentru noi să ne urmărim interesele de securitate. N-am închis graniţele ca să pasăm problema Austriei”, a declarat Angela Merkel, cancelarul german.

Marţea viitoare, miniştrii de Interne din UE se vor reuni din nou pentru a discuta cotele de refugiaţi, după ce la întrunirea de luni nu au convenit decât în principiu relocarea a 120.000 de refugiaţi.

Spynews
Semnul de circulație care provoacă migrene șoferilor! Sunt foarte puțini oameni care știu ce semnificație are acest indicator rutier
Bzi.ro
Cum să scapi nevătămat după o întâlnire cu ursul. Ce greșeli fac turiștii de la noi care merg în drumeții
Fanatik.ro
Semnul de circulație care îi încurcă pe mulți șoferi din România. Ce trebuie să faci dacă îl întâlnești în trafic
Capital.ro
Proprietarii de terenuri vor fi verificați. Românii vor fi controlați până pe 11 octombrie
Playtech.ro
Medicul lui Shannen Doherty, dezvăluiri despre ultimele clipe din viața celebrei actrițe: Nu era pregătită să plece
DailyBusiness
Lovitură cruntă! Facturile vor ajunge la sume colosale
Adevarul
Marea provocare a noii magistrale de mare viteză. Cum s-a lucrat la tunelurile feroviare de pe valea Mureșului VIDEO
Spynews
Cele 12 zodii din horoscop sunt afectate de căldură în mod diferit. Cine stă pe Facebook, Instagram și TikTok ca să vadă ce fac alții
Spynews
Ce preparate de lux au servit superstarurile internaționale la Beach, Please! Preferințele lui Wiz Khalifa l-au surprins pe chef Janni Alexandridis: ”A fost un pic ciudat” / VIDEO
Evz.ro
Loredana se retrage. Toată lumea a rămas mască
Impact.ro
Dumnezeule cum arată Monica Gabor acum! NU o mai recunoști, transformare ȘOC
Prosport.ro
Ce a făcut Luminița Becali la nunta lui Ianis Hagi în timp ce Gigi Becali a dansat în genunchi și a „evaporat” 30.000 de euro pe dedicațiile lăutarilor
wowbiz.ro
„Am împins-o în râpă ca să mă salvez” Atitudinea șocantă a tânărului cu care Diana Maria era în pădure în ziua în care a fost sfâșiată de urs. Declarațiile lui au scandalizat pe toată lumea
Cancan.ro
Detalii terifiante despre un cuplu de la ”Insula Iubirii”, sezonul 8! Pozau în cuplul ideal, dar a bătut-o cu bestialitate
Playsport.ro
Ce i-a făcut Ianis Hagi proaspetei sale soții, pe scările bisericii, imediat după slujbă. Toată lumea a început să aplaude
kanald.ro
Șoferii testați pentru consumul de substanțe interzise își pot primi permisele dacă analizele nu sunt gata în 72 de ore! Ordonanța de urgență care prevede acest lucru a fost publicată în Monitorul Oficial
Capital.ro
Amendă 7.000 de lei. Este ilegal dacă statul nu ți-a dat voie. Mii de români fac tot timpul asta
StirileBZI
Izvorul „Elixirul vieții”, secretul nemuririi descoperit de Ceaușescu! Cea mai pură apă din lume!
Prosport.ro
FOTO. Cum au apărut soția și fiica lui Adrian Ilie la nunta lui Ianis Hagi!
stirilekanald.ro
Secretul care îți aduce prețuri mai mici la facturi, dezvăluit Ministrul Energiei! Nu trebuie să faci asta sub nicio formă între orele 18:00 și 21:00
substantial.ro
Impactul uraganului Ida și valurilor de căldură asupra rețelei electrice din SUA: vulnerabilități și soluții
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României! CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
'60 de grade la București. Cea mai mare arșiță din Europa a fost la noi'