Criminali în libertate şi poveştile lor sinistre. Top 10 infractori căutaţi de FBI

FBI este cunoscută drept cea mai eficientă agenţie de investigare a crimelor şi capturare a infractorilor periculoşi. De la înfiinţarea sa, în 1950, pe listele “Most Wanted” s-au aflat 504 persoane, însă numai 94% (473 persoane) dintre ele au fost prinse, ceea ce înseamnă că 31 de criminali pe care FBI-ul îi consideră periculoşi se află în continuare pe străzi.
Daniel Spătaru
19 sept. 2015, 09:18
Criminali în libertate şi poveştile lor sinistre. Top 10 infractori căutaţi de FBI

10. Leo F. Burt

Burt a fost un student obişnuit, jurnalist şi sportiv al Universităţii din Wisconsin, dar în primăvara anului 1970 totul s-a schimbat. Împreună cu alte trei persoane el a detonat o bombă într-un microbuz, în faţa Centrului de Cercetare al Armatei, din Sterling Hall. Explozia a produs pagube însemnate şi a ucis un fizician, iar la vremea respectivă acesta a fost considerat cel mai important act terorist intern din SUA, până la exploziile din Oklahoma, din 1995. În următorii zece ani, trei dintre atentatori au fost prinşi, însă anchetatorii nu reuşit să dea de urma lui Burt. El a fost pus pe lista Most Wanted în 1970 şi scos în 1976, dar există în continuare o recompensă de 150.000 de dolari pusă pe capul său.

9. Glen Stewart Godwin

În 1980, la vârsta de 22 de ani, Godwin lucra part-time, ca mecalic, într-un atelier din Palm Springs. El nu a avut antecedente penale până să fie implicat într-o răpire şi extorcare de fonduri, împreună cu Frank Soto Jr. Ei l-au răpit pe traficantul de droguri Kim Robert LeValley, pe care Godwin l-a omorât ulterior, cu 26 de lovituri de cuţit. În ciuda încercărilor lor de a ascunde crima, ambii au fost arestaţi, iar Soto a depus mărturie împotriva lui Godwin. Acesta din urmă a primit 26 de ani de închisoare, dar după şase luni a evadat, tăind barierele de securitate şi strecurându-se afară printr-un canal de scurgere. A fugit în Mexic, unde a fost închis în 1987, pentru trafic de droguri. În timp ce se afla într-o închisoare din Guadalajara, el a ucis un deţinut şi a evadat din nou, iar de atunci nu a mai fost văzut. Din 1996 se află pe lista Most Wanted a FBI.

Citeşte şi Un mafiot român căutat de Interpol a fost arestat, fiind depistat după tatuajele corporale

8. Jean Claude Lacote

Acest escroc francez este acuzat că a derulat o schemă financiară, prin care a înşelat mai mulţi cetăţeni belgieni, cu suma de 10 milioane de dolari. Mai mult, este acuzat că ar fi ucis un britanic înainte să fugă din Belgia, în 1999. Ajuns în Africa de Sud, Lacote a făcut exact opusul a ceea ce ar face orice fugar, el devenind producătorul tv unui reality show despre poliţişti. De asemenea, a adoptat un stil de viaţă bătător la ochi, trăind într-o vilă opulentă, organizând petreceri zgomotoase şi plimbând-use prin oraş într-un Ferrari. În 2006 autorităţile belgiene au solicitat extrădarea sa, iar poliţia din Africa de Sud l-a arestat. La scurt timp după aceasta, doi dintre complicii săi au pătruns în arest, deghizaţi în poliţişti şi, cu un mandat fals au reuşit să-l scoată din închisoare. Este căutat şi acum, iar una dintre victimele sale a pus pe capul lui Lacote o recompensă de 75.000 de dolari.

7. Sukumara Kurup

În urmă cu 31 de ani, Kurup a avut ideea de a-şi înscena moartea, pentru a încasa banii din asigurarea pe viaţă. Pentru a face acest lucru, el avea nevoie de un trup mort, care să-i semene, astfel că l-a ucis pe Kandathil NJ Chacko, al cărui cadavru l-a ars după comiterea crimei. Înşelătoria a fost dată în vileag după ce legiştii au identificat cadavrul, iar Kurup a fugit imediat în India. Complicii săi au fost arestaţi, însă autorităţile nu au reuşit să dea de urma lui Kurup. Au sperat să-l prindă la nunta fiului său, care a avut loc în 2010, însă el nu a apărut.

6. Jason Derek Brown

Brown este căutat pentru implicarea sa într-un jaf comis împotriva unui camion blindat, în 2004, el ucigându-l atunci pe conducătorul auto, Robert Palomares. Brown era un mormon care şi-a abandonat credinţa la scurt timp după misiunea obligatorie în care era mobilizat pentru o perioadă de doi ani. El s-a dedat viciului, iar drogurile, alcoolul şi pasiunea pentru maşini rapide l-au îngropat adânc în datorii, iar asta l-a îndreptat către comiterea jafului de 56.000 de dolari. A fost plasat pe lista FBI în 2007, iar la 911 s-au primit numeroase telefoane că ar fi fost reperat în diferite zone din SUA. Unii susţin chiar că s-ar ascunde într-o comunitate mormonă, cert este că Brown se află în continuare în libertate, iar recompensa pentru cei care oferă informaţii care să ducă la arestarea sa este de 200.000 de dolari.

5. William Bradford Bishop Jr.

Un incendiu izbucnit în nişte tufişuri în martie 1976 a dus la descoperirea a cinci corpuri carbonizate într-un mormânt săpat la mică adâncime, într-o pădure din Carolina de Nord. Au fost identificate astfel corpurile lui Annette Bradford şi ale fiilor ei, William Jr., Brenton şi Geoffrey, dar şi al bunicii lor, Lobellia. Singurul suspect pentru uciderea acesta a fost chiar tatăl copiilor, un ofiţer de informaţii al armatei, William Bradford. El a fost reperat a doua zi după crimă, de camerele de supraveghere, însă de atunci nu a mai fost văzut. În cei 39 de ani scurşi de la comiterea crimelor s-au primit mai multe informaţii care indicau că Bradford s-ar afla în Europa sau Asia, însă nu a fost niciodată prins. În 2014, FBI l-a pus pe lista celor mai 10 căutaţi criminali, făcând ajustări ale portretului robot, în raport cu vârsta pe care ar trebui s-o aibă.

4. Victor Manuel Gerena

Lucra la agent de pază la un depozit de blindate auto în anul 1983, când a fost acuzat de furtul a şapte milioane de dolari. La vremea respectivă acesta era cel mai mare jaf din istoria SUA. Gerena, un presupus membru al grupului militant portorican Los Macheteros, şi-a ameninţat cu pistolul doi colegi, i-a legat şi i-a injectat cu un gaz neletal, după care a fugit cu banii, trecând graniţele SUA. Este cel mai căutat infractor de pe listele FBI, de peste 30 de ani, iar Biroul Federal a pus o recompensă de un milion de dolari pentru prinderea lui. Se crede că în momentul de faţă s-ar afla în Cuba.

Citeşte şi Recompensă de un milion de dolari oferită de FBI pentru arestarea unui hacker român FOTO

3. Dan Hiers

Fost ofiţer de poliţie din Charleston, Dan Hiers este acuzat că şi-a trădat insigna în cel mai rău mod posibil. El a fost cercetat pentru agresiune sexuală asupra unei fete de 9 ani, dar a fost eliberat pe cauţiune. În martie 2005, cu câteva zile înaintea termenului la care trebuia să se întoarcă în arest, el a plecat cu soţia sa, Ludmilla, într-o excursie la Myrtle Beach. După ce s-au întors acasă Dan Hiers a împuşcat-o pe femeie în cap, în timp ce aceasta dormea. De atunci a fost tot timpul pe fugă, iar experţii spun că trecutul său de 11 ani în poliţie l-a ajutat să se ascundă de autorităţi. Se oferă o recompensă de 25.000 de dolari pentru informaţii care ar ajuta la prinderea sa.

2. Yaser Abdel Said

Surorile Amina şi Sarah Said au fost ucise în SUA, în anul 2008, de tatăl lor, Yaser Abdel Said. Familia era de origine egipteană, iar capul familiei era obsedat ca fiicele sale să nu se întâlnească cu băieţi americani. Le punea fetelor microfoane în maşină, le înregistra kilometrajul şi le filma în secret. De asemenea, experţii susţin că Yaser le abuza fizic şi sexual pe Amina şi Sarah. În ziua de Anul Nou a anului 2008, sub pretextul că merg împreună la cină, în oraş, el le-a împuşcat pe amândouă, pe bancheta din spate a taxiului pe care îl conducea. De atunci, Yaser Abdel Said a fost dat dispărut, iar autorităţile susţin că nu există nicio dovadă că el ar fi părăsit teritoriul SUA. Mai mult, există persoane care susţin că l-ar fi văzut de mai multe ori în zona New York-ului. În decembrie 2014 a fost plasat pe lista celor mai căutaţi criminali de FBI, cu o recompensă de 100.000 de dolari pentru prinederea sa.

1. Ghermay Ermias

Ermias este considerat a fi creierul traficului cu imgranţi spre Europa, pe cale maritimă. Profitând de drama oamenilor care fug din zonele de conflict din Orientul Mijlociu şi Africa, acest etiopian care s-a mutat în Libia a strâns o avere de peste 110 milioane de dolari în ultimele 12 luni. Mulţi refugiaţi spun că Ermias cere 1.500 de dolari de persoană pentru a-i trimite apoi în bărci către ţărmurile Europei. Aceste bărci sunt întotdeauna supraîncărcate, iar pericolul scufundării planează asupra fiecareia dintre ele. Ermias şi partenerul cu care conduce afacerea, Medhanie Mered, se fac vinovaţi cel puţin de omor din neglijenţă, peste 2000 de refugiaţi pierzându-şi viaţa în 2015, în Mediterana. Cu toate acestea el este încă liber, conducându-şi afacerea prin telefon. În plus, locuieşte într-o ţară, Libia, în care tratatele de extrădare sunt inexistente.

DailyBusiness
Românii mai scot bani din buzunar! Va intra în vigoare pe 1 ianuarie 2025
Spynews
Cum s-a înțeles Alina Petre cu fosta soție a lui Bogdan Vasiliu. Îl acuză că ar fi mințit-o în legătură cu femeia cu care are un copil
Bzi.ro
Viorel Lis a ajuns de urgență la spital! Oana Lis este în lacrimi: „Asta este viața!”
Fanatik.ro
LIVE UPDATE Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Prezența la vot în timp real, sondaje, rezultate vot, exit poll, incidente. Câți români au votat până acum
Capital.ro
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să conducă pe șosele
Playtech.ro
Dezvăluiri tulburătoare despre ultimele zile ale lui Gabriel Cotabiță. Familia l-a internat în mare secret, prietenii nu mai știau nimic de el
DailyBusiness
România și Bulgaria, controale la granițele terestre încă 6 luni după aderare!
Adevarul
Detaliul interesant care a fost găsit în Dnipro, la locul prăbușirii rachetei balistice rusești. Tehnologia învechită pe care o folosește armata lui Putin
wowbiz.ro
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Spynews
Fructul care ajută la pierderea în greutate. Este delicios, îl găsești în orice supermarket, și poate fi consumat crud sau în smoothie
Spynews
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au plecat în vacanță. De când s-au împăcat, foștii soți se comportă ca doi îndrăgostiți / VIDEO
Evz.ro
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Ego.ro
Bendeac a șocat toată țara după moartea lui Cotabiță! De ce nu a vrut să se împace cu el
Prosport.ro
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
kanald.ro
Statul oferă ajutoare persoanelor care trec prin situații critice! Cât primesc acești oameni din partea Guvernului
Cancan.ro
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Harry și Meghan Markle au făcut marele anunț privind mariajul lor. Au pus capăt!
StirileBZI
Crește valoarea tichetelor de masă! Cine va primi mai mulți bani
Prosport.ro
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
stirilekanald.ro
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
substantial.ro
Volodimir Zelenski discută posibilitatea încheierii războiului în Ucraina după alegerea lui Trump ca președinte al SUA
MediaFlux
ADEVĂRUL despre PENSII! Un MILION de ROMÂNI sunt AFECTAȚI DIRECT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Captură neobișnuită: Poliția olandeză a descoperit un pitic de grădină din… MDMA,o substanță cunoscută și sub numele de ecstasy