Potrivit sursei citate, autonomia pe criterii etnice nu face parte dintre standardele europene în materie de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale.
„Documentele invocate de cei care propun revizuirea Tratatului pentru a justifica amendarea documentului bilateral cuprind recomandări și evaluări fără valoare juridică obligatorie și care, pe cale de consecință, nu impun statelor obligația de reorganizare teritorială sau de garantare a autonomiei teritoriale pe criterii etnice. Mai mult decât atât, sugestia formulată public privind completarea tratatului cu o dispoziție în sensul în care ‘minoritățile naționale au dreptul, la solicitarea organizațiilor lor politice, la autonomie culturală sau, în regiunile unde sunt majoritare, crearea unor autorități administrative autonome cu statut special, garantate prin lege, în conformitate cu modelele europene funcționale’, ține de decizia suverană a statelor privind opțiunea lor de bună guvernare și organizare internă, nefiind subiect de negociere cu alte state, inclusiv de reglementare prin tratate internaționale bilaterale”, precizează MAE.
Sursa menționată reiterează atașamentul României față de valorile europene și de respectul pentru normele internaționale și europene în materie de protecție a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, precum și faptul că acest subiect subiect se regăsește „în mod constant” în dialogul româno-ungar.
„Este de notat că între România și Ungaria există o formă de dialog convenită între cele două părți prin Tratatul de bază, pentru monitorizarea respectării drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ungaria, respectiv aparținând minorității maghiare din România, și anume Comitetul de specialitate româno-ungar pe problemele minorităților naționale. România este ferm angajată în acest format de dialog, insistând pentru întâlniri periodice ale acestuia astfel încât situația reală a celor două minorități să fie corect apreciată”, se mai arată în comunicatul amintit.
De asemenea, MAE amintește de demersurile făcute de România în ceea ce privește reluarea dialogului bilateral pe subiectul minorităților.
„Partea română face demersuri constante pentru ca partea ungară să pună capăt întârzierilor în ce privește reluarea dialogului pe subiectul minorităților în cadrul formatului agreat, Comitetul reprezentând singura formă instituționalizată în care subiecte care țin de protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților înrudite ale celor două state pe teritoriul celuilalt stat pot fi discutate între cele două părți, astfel încât să fie posibilă finalizarea rapidă a Protocolului Comitetului, a cărui negociere a fost inițiată încă din 2011”, adaugă sursa citată.
Armata maghiară a început planificarea traseului GARDULUI construit la GRANIŢA cu ROMÂNIA
Se menționează, totodată, faptul că România este un stat de drept care garantează la nivel constituțional drepturile persoanelor aparținând minorităților naționale și implicarea acestora în luarea deciziilor cu privire la societate în ansamblul său.
„România, cu valoroasa contribuție a minorităților naționale de pe teritoriul său, a dezvoltat un veritabil model de protecție și de promovare a drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, fundamentat pe ideea de interculturalitate, de dialog între minoritățile naționale și între acestea și majoritate, ceea ce a contribuit și contribuie neîndoielnic la creșterea tolerantei. România și-a asumat, prin participarea la diverse tratate internaționale, obligații ferme în privința respectării și protejării elementelor esențiale ale identității persoanelor aparținând minorităților naționale (religia, limba, tradițiile și patrimoniul cultural), convinsă fiind de necesitatea protejării diversității culturale ca element definitoriu al societății românești”, punctează MAE.
Instituția subliniază că România ia „măsuri ferme” pentru respectarea obligațiilor asumate prin Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, documente care creează drepturi și obligații clare în planul dreptului internațional în materie de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale.
„În plan bilateral, prin Tratatul de înțelegere, cooperare și bună vecinătate, România și Ungaria și-au asumat obligații reciproce inclusiv în materie de protecție a persoanelor aparținând minorităților naționale, prin raportare la Convenția cadru pentru protecția minorităților naționale și la ‘documentele pertinente ale Organizației Națiunilor Unite, Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa și Consiliului Europei’ „, susține MAE.
Potrivit MAE, aceste precizări vin în contextul unei serii de luări de poziție publice pe tema revizuirii Tratatului de înțelegere, cooperare și bună vecinătate între România și Ungaria (semnat la Timișoara, la 16 septembrie 1996), de la a cărui semnare se împlinesc, miercuri, 19 ani.