Descinderile, efectuate sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, au loc în județele Argeș și Ilfov și în municipiul București.
„Acțiunea se desfășoară în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la activitatea infracțională a unui grup de persoane cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. Persoanele sunt bănuite că în cursul anului 2014 ar fi înregistrat în evidențele contabile documente justificative fictive provenite de la societăți comerciale de tip fantomă, în scopul diminuării bazei impozabile și implicit a obligațiilor fiscale datorate bugetului consolidat al statului”, se precizează într-un comunicat al IPJ Argeș.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul creat prin săvârșirea infracțiunii este de aproximativ 250.000 de lei, reprezentând impozit pe profit și TVA.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Serviciului Român de Informații.
Citeşte şi Percheziţii în Ilfov, într-un dosar de delapidare