Cum putem slăbi dacă mâncăm pe întuneric

Acest fenomen duce inevitabil la creşterea gradului de obezitate în rândul tuturor populaţiilor din ţările dezvoltate şi în cele în curs de dezvoltare, începând cu Statele Unite ale Americii, până în Marea Britanie
şi inclusiv în România.

Vina moştenirii genetice

Potrivit cercetătorilor de la Institutul suedez Karolinska, din Stockholm, suntem programaţi genetic să mâncăm repede şi mult.

Moştenirea genetică nu vine, însă, din partea rudelor apropiate, ci de pe vremurile în care omul trăia în peşteră şi vâna animale. Hrana nefiind la îndemâna oricui, omul era obişnuit să mănânce rapid tot ceea ce prindea, pentru a asigura organismul nutrienţii şi caloriile necesare pentru a continua vânătoare, dar şi pentru a putea fugi din calea animalelor sălbatice.

Alte articole

Medicul Ileana Stamate, precizări importante despre diabetul la copii și tineri. Care sunt factorii ce favorizează apariția bolii, ce trebuie făcut

De ce strămoșii noștri nu erau grași. Cu ce se hrăneau românii în urmă cu 100 de ani

Acest fenomen s-a transpus în genele noastre, motiv pentru care omul contemporan este influenţat genetic să ingereze cantitativ mai multe alimente. Marea diferenţă este că efortul fizic care consumă caloriile în trecutul îndepărtat a ajuns astăzi la niveluri minime, în unele cazuri fiind aproape inexistent.

Mâncăm mai mult văzând cu ochii, LA PROPRIU!

O altă cauză a mâncatului excesiv ţine şi de stimulii vizuali din jurul nostru, atunci când ne aşezăm la masă. Astfel, avem tendinţa de a mânca tot din farfurie, după cum ne-au îndemnat părinţii în copilărie. Totodată, atunci când luăm masa alături de alte persoane care obişnuiesc să mănânce mai mult decât noi, avem tendinţa de a adopta acest obicei. Astfel, involuntar, ingerăm mai multe alimente.

Ce se întâmplă dacă suntem legaţi la ochi în timpul mesei

În acest context, cercetătorii Institutului Karolinska au efectuat un experiment cu un grup de voluntari. Mai multe persoane au fost chemate individual la masă şi li s-a oferit o farfurie de mâncare. Aceasta era,
însă, aşezată pe un platou electronic care măsura frecvenţa îmbucăturilor, precum şi cantitatea exactă de mâncare ingerată la fiecare îmbucătură.

VEZI CONTINUAREA PE LYLA.RO