Rita Mureşan a topit 40 de kilograme, în timp record. Cum a reuşit

Fire ambițioasă, Rita Mureșan a reușit să dea jos kilogramele cu care s-a luptat până acum doi ani, ajungând aproape de dimensiunile care au consacrat-o pe podiumurile de modă, în anii 90. A ținut diete care au dat roade în timp, însă cea mai drastică schimbare făcută în alimentație a fost faptul că a renunțat la carne.
Romania TV
18 sept. 2015, 11:34
Rita Mureşan a topit 40 de kilograme, în timp record. Cum a reuşit

Dacă în 2013, vedeta cântărea peste 100 de kilograme, în doi designerul de modă a reușit să topească peste 40 de kilograme. Secretul ei? Desigur, ”toate dietele posibile”, dar spune Rita, o disciplină alimentară și echilibrul sufletesc au ajutat-o să redobândească silueta din tinerețe, iar acum, deși nu recunoaște, este un exemplu de urmat pentru multe dintre românce.

”Pentru a fi un exemplu pentru alții înseamnă să fii perfect în tot ceea ce faci. E nu sunt nici pe departe perfectă, nici nu vreau. Pot să spun doar că Dumnezeu a fost bun cu mine și atunci când mi-am învățat lecțiile au venit și soluțiile. De multe ori kilogramele în plus reprezintă de fapt protecție. Am urmat toate dietele posibile, am făcut tot ceea ce am putut să fac. Nu au dat rezultate în acele momente. Însă faptul că mereu am fost mereu echilibrată în alimentație cred că m-a ajutat. În ultimii anii am eliminat carnea din dieta mea și încerc pe cât posibil să consum alimente naturale”, a mărturisit Rita.

Citeşte continuarea pe Unica.ro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Răsturnare de situație în cazul Elodia Ghinescu. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu fosta avocată: Vă dau în scris
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Alina Badic, horoscop pana pe 4 mai 2025. „Este o perioada destul de dura, o conjunctie care poarta un mesaj deosebit pentru noi”
MediaFlux
Spania, Portugalia și Andorra au rămas fără curent. UPDATE: Și Franța e afectată! Ce spun autoritățile despre blackout-ul care a lăsat în beznă milioane de oameni LIVE VIDEO
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre